Data publicării:
Sebastian Lăzăroiu analizează propunerea lui Liviu Dragnea. "Cerc vicios al sărăciei: primarii, sclavi triști"
"De câte ori sunt în Opoziție promit că atunci când ajung la putere vor elibera sclavii, când ajung la putere se folosesc de ei."
... scrie Sebastian Lăzăroiu, despre adevărata problemă a primarilor, făcând referire la propunera lui Liviu Dragnea.
Vicepremierul Liviu Dragnea a propus ca primarii să aibă dreptul la două săptămâni de liniște în care să se gândească din ce partid vor să facă parte. Răzgândeala nu i-ar costa nimic, nu-și vor pierde mandatul. Miza este pe plan local, acolo unde chiar Liviu Dragnea a spus că aleși local dintr-un partid susțin un altul.
Fostul consilier al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, scrie că "povestea nu mă impresionează decât într-un singur sens: după 25 de ani de "democrație" asta e mlaștina în care ne bălăcim. Bun, să nu fim severi, un sfert de secol de orbecăiri instituționale prin cețurile occidentale nici nu înseamnă prea mult. Are dreptate Dragnea? Poate. Decât să vezi primari care sunt înscriși într-un partid și joaca în campanie pentru partidul aflat la putere, mai bine să îi vezi onest înregimentați într-un singur partid.
Ce vreau sa spun este că nu asta e problema reală, adică ce propune Dragnea. Problema e alta și e mult mai profundă: nu poti să ai democrație în feudalism.
De ce pleacă cei mai multi primari? Pentru ca sunt niste cerșetori la poarta baronilor și guvernului. Pentru că nu primesc bani decât dacă slujesc politic puternicii zilei. Dar de ce nu au primarii bani? Pentru că nu exista o descentralizare reală, pentru ca avem localități falimentare, care nu se pot auto-susține financiar, pentru că teritoriul Romaniei este încă organizat comunist, ca pe vremea lui Ceaușescu...
Și asta se întâmplă pentru că o clică organizată în partide nu are niciun interes să elibereze acești sclavi triști. De câte ori sunt în opozitie promit că atunci când ajung la putere vor elibera sclavii, când ajung la putere se folosesc de ei. La rândul lor sclavii au alți sclavi; alegătorii tinuți cu ajutoare sociale. Și uite asa nu vom ieși niciodată din acest cerc vicios al sărăciei, baronatelor, pe scurt, un soi de feudalism târziu deghizat în democrație. (...)
Soluția lui Dragnea este un truc ieftin, ieșit din disperarea alegerilor care tocmai se apropie. Știe că primarii unui partid nu-și pot pune însemnele PSD, câtă vreme nu sunt oficial înregimentați. Ei doar promit să trădeze și să scoată oamenii la vot. Dragnea însă n-are nevoie de promisiuni, el îi vrea îmbrăcați în geci roșii cu trei trandafiri, în asa fel încât să-i vadă lumea din sat branduiți cu PSD.
Opozitia? Opozitia protesteaza ipocrit, ca de obicei. Vreau să-l aud pe unul din candidații care se opun PSD că vorbește de soluția REALĂ a eliberarii primarilor din sclavie. Cred că mai am de așteptat vreo 50 de ani".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News