Data publicării:
Sebastian Ghiţă, sentință ÎCCJ
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor anunţa pe 31 mai sentinţa în dosarul în care Sebastian Ghiţă este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.
Procurorii DNA au cerut luni condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare în acest dosar. La termenul de luni, reprezentantul DNA a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică. 'Se impune ca pedepsele cu închisoare să fie executate în regim de detenţie efectivă. Această cauză este una de referinţă despre corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi cel politic', a susţinut procurorul.
Solicitare pentru magistrați
Cu privire la Liviu Tudose, Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, DNA a arătat că aceştia au înţeles 'să subordoneze importantele funcţii de autoritate publică pe care le deţineau unor interese private din domeniul politic'. Despre Sebastian Ghiţă, procurorul DNA a susţinut că şi-ar fi construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept, adăugând că acesta s-a sustras de la judecată, aşa că nu există o garanţie că va executa pedeapsa. În replică, avocaţii celor judecaţi în acest caz le-au solicitat magistraţilor achitarea clienţilor lor. Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În acest dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News