Data actualizării:
Data publicării:

Seară de gală în ultima zi a Cerbului de Aur. Ce ținute a purtat Iuliana Tudor

Autor: Ana Vasilescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Iuliana Tudor
Iuliana Tudor

Seară de gală în ultima zi a Festivalului Internațional Cerbul de Aur. Piața Sfatului din Brașov a fost arhiplină la spectacolul Lume, lume, soro lume, pregătit de Televiziunea Română, în încheierea ediției 2019 a festivalului.

Nume de top din industria muzicală românească au urcat pe scenă și au adus în fața publicului momente inedite de muzică lăutărească veche, folclor reinterpretat, dar și folclor autentic, în cea de-a treia parte.

Cele trei rochii cu care Iuliana Tudor a apărut pe scena Cerbului de aur din acest an poartă semnătura designerului Rhea Costa. Dacă în prima parte, vedeta a purtat o rochie fucsia vaporoasă, care a dat o notă de eleganță deschiderii spectacolului, în cea de a doua parte a îmbinat modernul cu tradiționalul, purtând o frumoasă ie albastră stilizată cu pantaloni de piele.

În cea de-a treia parte, designerul Rhea Costa a propus o cămașă lungă albă din bumbac, brodată manual, la mâneci.

„Mulțumesc tuturor românilor care ne-au urmărit aseară, într-un număr impresionant, cifrele de audiență au fost remarcabile. Mulțumesc echipei cu care am lucrat de mai bine de trei luni pentru a construi un spectacol care s-a adresat tuturor generațiilor. Felicitări artiștilor, orchestrei și Televiziunii Românie", declară Iuliana Tudor.

 

(oar_w460)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel