Se strânge lațul în jurul lui Papici și Bocșan. Vezi ce daune cer polițiștii cărora li s-au fabricat dosare
După trei ani de procese, în urma unor dosare fabricate de procurorii Lucian Papici și Gheorghe Bocșan, patru polițiști de frontieră au fost achitați de Înalta Curte de Casație și Justiție și repuși în drepturi de către MAI, scrie Lumea Justiției. Totuși, traumele suferite de aceștia și de familiile lor, dar și umilințele la care au fost supuși în tot acest timp nu pot fi uitate. Pentru acest motiv, unul dintre polițiști a dat statul român în judecată și pe cei doi procurori DNA.
[caption id="attachment_399728" align="alignnone" width="640"] Procurorul Lucian Papici[/caption]Potrivit sursei citate, procurorii DNA Lucian Papici și Gheorghe Bocșan au fost chemați la mediere împreună cu Ministerul Finanțelor pentru a plăti daune morale de 1,5 milioane euro polițiștilor de frontieră pe care i-au trimis în judecată în baza unor probe inventate. Citați la mediere de avocatul Paul Vărzaru, procurorii Papici și Bocșan nu s-au prezentat, în aceste condiții urmând chemarea în instanță a celor doi procurori DNA.
Unul dintre politiști, Iustin Robertino Micu, cere daune morale de 1,5 milioane euro de la Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, dar și de la cei doi procurori care i-au provocat drama. Cum este și normal, înainte de începerea procesului, Iustin Micu i-a chemat la mediere pe reprezentanții Ministerului Finanțelor, dar și pe procurorii Lucian Papici și Gheorghe Bocșan, care l-au trimis abuziv în judecată. Neprezentându-se niciunul dintre aceștia la mediere, Iustin Micu îi va acționa în judecată pe procurorii Papici și Bocșan și Statul român.
De remarcat că nici până în ziua de astăzi, CSM nu a luat vreo măsură împotriva celor doi procurori, care au ținut cu orice preț să îi trimită în judecată pe cei patru polițiști de frontieră, chiar și prin fabricarea de probe, lucru stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News