Data publicării:

Se scumpesc facturile? Ministrul Energiei: 5 milioane de gospodării din România au avut factura la curent de 35 de lei pe lună

Autor: Doinița Manic | Categorie: Economie
WhatsApp
Ce găsim pe celelalte pagini din factura de energie electrică/ Pixabay
Ce găsim pe celelalte pagini din factura de energie electrică/ Pixabay

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a spus ce se va întâmpla cu facturile românilor.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, spune că plafonarea și compensarea facturilor la energie este în vigoare până în 2025, iar Guvernul nu intenționează să schimbe această schemă.

"Înțelegem că Guvernul ar putea lua în calcul să elimine plafonul de 68 de bani pentru cei care au un consum mic, de până la 100 KW/h. facturile posibil să se scumpească cu 20% poate mai mult sau care este situația în acest moment?", a fost întrebat Sebastian Burduja la Antena 3 CNN.

"În acest moment este exclus să luăm în calcul eliminarea unor asemenea plafoane. Noi ne dorim să păstrăm un preț cât mai mic la factura cetățenilor și la factura companiilor românești, aceasta este prioritatea.

Schema de compensare/plafonare este în vigoare până în martie 2025, iar Comisia Europeană ne-a făcut anumite recomandări, cum a făcut tuturor statelor membre, să țintim mai bine aceste măsuri. Vom avea un nou dialog cu acești colegi de la Bruxelles, cu Comisia Europeană, undeva în primăvara anului viitor, deci preferința mea și dorința mea ca ministru al Energiei este să păstrăm totul așa cum este cel puțin până trecem această iarnă", a spus ministrul Energiei.

Sebastian Burduja: Nu dorim să mai umblăm la această schemă

"Nu dorim să mai umblăm la această schemă, să o ajustăm, pentru că abia avem o stabilitate în piață, abia acum furnizorii au început să-și pună la punct toate sistemele de facturare și nu mai există acele erori pentru că în vârful crizei energetice, din cauza faptului că evoluția în piață era foarte dinamică, guvernul a intervenit succesiv și ulterior s-a modificat OUG 27 de foarte multe ori și atunci furnizorii de fiecare dată, la fiecare ajustare, trebuiau să-și modifice sistemele și ne trezeam la anumiți consumatori cu erori și cu facturi foarte mari.

Deci, vrem să evităm acest lucru, să fie sistemul cât mai stabil și cifre cât mai mici la factură. Vă pot spune că de la criza energetică și până astăzi undeva la 5 milioane de gospodării din România au avut factura la curent cam 35 de lei pe lună. Cred că este un cost rezonabil", a spus Sebastian Burduja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel