Data actualizării:
Data publicării:

Se schimbă modul în care se construiesc clădirile. Ce este Building Information Modelling (BIM). Cătălin Podaru, Leviatan Design: Specialiştii înţeleg mai repede ce au de făcut

Autor: Crişan Andreescu, Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Fotografie de la Mikael Blomkvist, Pexels
Fotografie de la Mikael Blomkvist, Pexels

Cătălin Podaru, director și fondator al companiei Leviatan Design și Rodica Lupu, Director Cluster TEC și CEO Loop Operation, au explicat la DC NEWS ce înseamnă BIM şi la ce foloseşte în construcţia noilor clădiri. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Aş vrea să explicăm privitorilor noştri de ce e atât de important acest model, BIM. Pentru că discutăm şi despre o strategie naţională pentru implementarea lui", a punctat Tudor Curtifan. 

"Ce înseamnă Building Information Modelling (BIM)? Dincolo de modelul 3D. Toată lumea se gândeşte la modelarea 3D şi mulţi rămân acolo. De fapt e vorba de a integra întregul lanţ valoric într-un mediu comun de date, în care toţi actorii care intervin pe o construcţie, de la T0 până la operarea clădirii respective, să conlucreze, să fie prezenţi. Toate datele sunt acolo, cu istoric, cu parametri, nu se pot pierde, se schimbă în proces. Istoricul e disponibil pentru beneficiar. 

Beneficiul îl are investitorul în primul rând. El îşi optimizează costurile. Toată lumea îşi optimizează costurile pe parcurs, e vorba de eficientizare de costuri financiare, de costuri materiale, de timp, de evitarea erorilor, de evitarea conflictelor. Când lucrezi cu modelul informaţional al clădirii, ţi se generează sau ţi se semnalează potenţialele conflicte. Eroare zero nu se prea poate, dar e mult mai mică rata de eroare decât atunci când construieşti tradiţional", a precizat Rodica Lupu, Director Cluster TEC și CEO Loop Operations.

Ce înseamnă BIM "la firul ierbii". Cătălin Podaru, Leviatan:  Specialiştii înţeleg mai repede ce au de făcut

"Aş putea să spun ce înseamnă BIM la fierul ierbii, pentru noi, în companie. De la momentul zero, în care avem un client care emite o cerinţă operaţională sau funcţională, modul în care culegi datele şi le analizezi devine mai uşor, pentru că ai deja o structură prin care faci asta. Apoi, e faptul că colegi, arhitecţi sau ingineri, încep să lucreze direct în 3D. Pe parcursul realizării proiectului, benefiicile sunt pe de o parte că ei lucrează mai uşor şi specialiştii se pot coordona între ei, iar noi avem beneficiari la care mergem şi le arătăm planul pe parcursul realizării proiectului, îi invităm să viziteze conceptul cerut, şi altfel ei pot decide mult mai repede dacă e ceea ce le trebuie. Această uşurinţă de a înţelege materializarea cerinţelor ajută pe toată lumea să ia deciziile mai bune din fază incipientă, fără să ajungi, cum se întâmplă de multe ori, într-o etapă mai avansată. 

Poţi lua decizii corecte cu rapiditate mai mare şi aceste decizii pot fi luate chiar de investitori sau utilizatori fără ca ei să aibă o superspecializare tehnică. 

Un alt beneficiu este că prin acest proces poţi colecta date foarte repede. Noi, acum, realizăm un proiect la Câmpia Turzii pe o suprafaţă de peste 500 ha. Ca să poţi colecta date într-un timp scurt şi să le aduci în proiect, trebuie să foloseşti metode moderne. Modelarea 3D şi scanarea cu drone, etc, îţi permit să faci asta rapid, iar specialiştii se coordonează şi înţeleg ce au de făcut mult mai rapid. 

Tot procesul ăsta, odată realizat ca proiectare în 3D, este şi un model informaţional. Modelul ăsta 3D este o geometrie inteligentă. În spatele formelor pe care le vedem în 3D avem specificaţii tehnice, de materiale, care pot să aibă imediat în spate preţuri. Şi atunci, pentru echipa tehnică care trebuie să realizeze devizul de lucrări, lista de cantităţi şi să bugeteze aceste lucruri, să le aprobe cu investitorul, totul e mai repede şi mai transparent. Te poţi duce cât mai aproape de fişa tehnică a unor produse din piaţă. 

Când se lucra în 2D, fără acest proces BIM în spate, ajungeai să pui nişte fişe care respectau parametrii proiectului, dar de care ulterior îţi dădeai seama că nu se găsesc în piaţă sau nu se încadrează în buget", a declarat Cătălin Podaru, director și fondator al companiei Leviatan Design. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel