Se pregătesc excluderi din PSD! Liviu Dragnea, mesaj tranșant pentru Șova, Vanghelie și Negoiță: "Vor avea o surpriză"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a transmis luni seară un mesaj tranșant pentru social-democrații care l-au contestat după pierderea alegerilor, Robert Negoiță, Marian Vanghelie și Dan Șova. Al doilea om din PSD a anunțat, în emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3 , că membrii de partid care s-au răsculat împotriva conducerii formațiunii vor avea parte de o surpriză uriașă în Comitetul Executiv de săptămâna viitoare.

"Pentru cei care astăzi au făcut comentarii cu privire la faptul că ar trebui să vă asumați, ca șef de campanie al lui Victor Ponta eșecul acesta, ce le-ați transmite?", l-a chestionat moderatorul Mihai Gâdea pe Liviu Dragnea.

Eu în general sunt rezervat să vorbesc de colegi de partid prin presă. Eu am puterea și capacitatea, după atâția ani de muncă în partid, să spun lucrurile astea față în față cu ceilalți, în partid. Nu vorbesc de pe scările unui partid al nostru, uitându-mă la camere. În schimb, vreau să vă spun ceva: tot timpul când în partidul nostru sunt eșecuri, vorbesc cei care au pierdut, cei care au contribuit la acest eșec. (...) Pentru colegii mei, pe care îi respect, care au vorbit astăzi, vreau să le transmit un singur lucru: că vor avea o surpriză foarte frumoasă la Comitetul Executiv de săptămâna viitoare. 

Vezi și: Dan Șova îi cere "un pas în spate" lui Liviu Dragnea

"Din partea dumneavoastră?", a intervenit jurnalistul Adi Ursu.

"Nu, nu, din partea partidului, pentru că ceea ce i-am spus președintelui Victor Ponta, prietenului meu și camaradului meu Victor Ponta, eu personal și majoritatea zdrobitoare din partid nu mai este dispusă la niciun fel de compromis pentru nimeni. Pentru nimeni! Pentru că avem peste 600.000 de membri, care nu mai acceptă ca cineva din partid să folosească o situație delicată pentru partid pentru proiecte personale. Absolut nimeni!", a continuat șeful campaniei prezidențiale a PSD.

"Veți cere excluderea lor din partid?", a întrebat și Mihai Gâdea.

Citește și: Marian Vanghelie: E un rezultat prost. Dragnea este şi el răspunzător

"Eu voi cere săptămâna viitoare să limpezim apele, dar definitiv, nu cu jumătăți de măsură, nu cu compromisuri. Săptămâna viitoare, în Comitetul Executiv, eu voi pune pe masă nu numai mandatul meu, ci viitorul partidului. Și va trebui să luăm decizii majore, pentru că noi avem o foarte mare problemă. La orice vot politic, PSD-ul este pe primul loc. Când dorim să punem un președinte din partea PSD-ului, avem o problemă. Această problemă este generată de întrebări care ne-au fost puse din societate și care n-au primit răspunsuri, de solicitări din societate la care nu s-a dat curs, de propuneri din societate pentru anumite măsuri interne. Și am tot ezitat, dintr-o bună credință și din dorința de a avea liniște în partid. Am înțeles și lucrul ăsta. Dar cred că a venit momentul să înțelegem că societatea se mișcă, societatea evoluează. 

(...) Săptămâna viitoare vom avea o discuție bărbătească, tranșantă și finală în partid, în ce parte mergem și cu cine mergem", a concluzionat Liviu Dragnea.

Reacția președintelui executiv al PSD a venit după ce în cursul zilei Dan Șova i-a cerut "un pas înapoi", Robert Negoiță a solicitat ieșirea de la guvernare, iar Marian Vanghelie l-a făcut "răspunzător" pentru "rezultatul prost" de pe 16 noiembrie.

Vezi și: Robert Negoiță cere retragerea PSD de la guvernare. "Sper că Iohannis ne va arăta o altfel de politică"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel