Data publicării:

Se oprește APA. Lucrări ample la reţeaua de apă potabilă a Sibiului

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Lucrări ample la reţeaua de apă potabilă a Sibiului. Se cuplează noua conductă de transport finanţată din fonduri europene.

Mii de locuitori ai Sibiului ar putea rămâne în perioada următoare fără apă potabilă ca urmare a unor ample lucrări de schimbare a conductelor. Anunțul a fost făcut astăzi de compania răspunzătoare. 

”Urmare a finalizării primului proiect din cadrul lucrărilor finanţate cu fonduri europene prin POIM, ce au presupus înlocuirea unui tronson de aproximativ 1 km de conductă de transport DN 800 pe Calea Dumbrăvii, miercuri, 24.11.2021, între orele 0,00 - 22,00, vor avea loc lucrări de cuplare la reţeaua de apă potabilă. Lucrările sunt executate de firma Euskadi, sub asistenţa tehnică şi coordonarea Apă Canal Sibiu SA”, se arată într-un comunicat de presă. 

Care sunt zonele afectate de lucrări

Reprezentanții Apă Canal Sibiu SA au anunțat că presiunea apei va scădea și chiar vor fi zone unde apa va fi oprită complet.

Pe durata lucrărilor din intervalul menţionat şi urmare a manevrelor de oprire şi reglaj în sistemul de distribuţie, pot apărea scăderi ale presiunii până la lipsa totală a apei precum şi modificări ale turbidităţii apei pentru abonaţii din cartierele Vasile Aaron, Hipodrom I, II, III, IV şi zona Rahovei din Sibiu, precum şi în Prelungirea Mihai Viteazul, Doamna Stanca, Shopping City şi cartierul Tineretului din comuna Şelimbăr.

În cartierul Arhitecţilor din Cisnădie şi pe strada Siretului din Sibiu furnizarea apei va fi sistată.

Locuitorii sunt sfătuiți să își asigure stocuri de apă



”Consumatorii din cartierele şi zonele menţionate sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă. Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziţia abonaţilor apă de utilizare menajeră prin intermediul a patru autospeciale ce vor fi dirijate în teren în funcţie de solicitările telefonice primite în Dispecerat. La reluarea furnizării sunt posibile modificări ale turbidităţii apei furnizate. Apă Canal Sibiu SA mulţumeşte pentru înţelegere tuturor consumatorilor afectaţi de această importantă lucrare, care va duce la o creştere semnificativă a calităţii şi siguranţei în furnizare”, au mai transmis reprezentanții Apă Canal Sibiu SA, 

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269/222.777.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel