Se modifică legislația pentru cei care se urcă băuți sau drogați la volan. Robert Cazanciuc: "Nu vor mai exista concesii"
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat, sâmbătă. măsuri dure pentru şoferii care au consumat alcool sau droguri, acestea urmând să se concretizeze într-un pachet de iniţiative legislative.
"Nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri. Deosebit de Legea Anastasia care îi trimite la închisoare pe cei care ucid pe şosele oameni nevinovaţi, urcaţi la volan băuţi, drogaţi sau fără permis, am propus, astăzi, în forul de conducere al PSD, acţiuni concrete, considerând că pentru fapte extreme este nevoie de legi adecvate. Un pachet de măsuri mai larg, 12 identificate într-o primă etapă, îi vizează pe cei care fac trafic sau consumă droguri. Vor fi avute în vedere măriri de pedepse, dar şi incriminarea unor fapte care favorizează traficul şi consumul de droguri", a scris Cazanciuc pe Facebook.
El a precizat că vor fi iniţiate modificări legislative pentru înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care se urcă la volan beţi sau drogaţi, cum ar fi anularea dreptului de a conduce pentru 10 ani.
În acest sens, a adăugat parlamentarul, va fi analizată legislaţia europeană si practica CCR pentru a identifica cadrul legal care să permită chiar confiscarea autovehiculului condus de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor sau a substanţelor psihoactive.
Scannere mobile pentru Poliție și Poșta Română
Printre măsurile concrete discutate se află şi dotarea poliţiei cu scannere mobile pentru verificarea autoturismelor sau dotarea Poştei Române cu aparatura necesară de scanare a tuturor pachetelor care intră în România pentru a primi viza "liber de droguri", precum şi proceduri clare pentru toate firmele de curierat internaţional, a precizat Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei.
"Una dintre propunerile apreciate ca fiind utile a fost şi posibilitatea oferită părinţilor de a deconta două - trei teste anuale prin care să se depisteze eventualul consum de droguri de către minori, iar în situaţia unor teste pozitive decontarea unui număr de 10 şedinţe de consiliere psihologică. Atât testele cât şi consilierea vor fi efectuate în deplină confidenţialitate", a adăugat social-democratul.
Au fost formulate de asemenea propuneri de efectuare de teste cu sprijinul şcolilor şi acordul părinţilor.
"Cred că depistarea şi tratarea timpurie a consumului de droguri pot salva de la dependenţă. Am primit un mandat din partea preşedintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, de a continua dialogul cu toţi cei care pot contribui la conturarea unui pachet normativ care să conducă la diminuarea semnificativă a traficului şi consumului de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive. Este revoltător că, astăzi, când propunem aceste măsuri legislative, la doar o săptămână de la tragedia din 2 Mai şi la o lună de la promulgarea Legii Anastasia, un tânăr s-a urcat drogat la volan şi a produs un accident mortal. Îmi doresc ca actuala lege să se facă cunoscută cât mai repede, de cât mai mulţi, pentru ca doritorii de "senzaţii tari" să ştie că folosirea maşinii ca pe o armă este crimă şi se pedepseşte cu închisoare cu executare. Nu mai este scăpare - închisoare cu executare", a transmis Robert Cazanciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News