Data publicării:
Emanuel Ungureanu PLEACĂ din USR! Explicațiile, aici!
Un important lider regional al USR a anunțat că părăsește organizația partidului. Vezi cine este acesta.
Deputatul Emanuel Ungureanu a anunțat că va părăsi filiala USR Cluj, însă va rămâne membru al partidului. El a ieșit în această seară cu un video în care oferă o reacție cu privire la locul obținut pe listele Alianței la alegerile parlamentare. De asemenea, acesta s-a retras de pe listă în cursul zilei de astăzi.
Iată principalele declarații:
„De ce am ales să vorbesc? Pentru că de când am intrat în parlament, când ne-ați votat, condiția a fost aceea să fim transparenți. Partidul nu este o gașcă de prieteni. Este o construcție între oameni care au idealuri. Mi s-a spus că un parlamentar nu ar trebui să se ocupe și de copiii bolnavi ai altora. Parte din activitatea anterioară a mea a continuat și din funcția de deputat. În 2016 când am cerut votul, le-am promis oamenilor că nu îi voi părăsi.
Mi-a spus Radu Molnar la un moment dat că el nu m-a votat ca eu să mă ocup și de asociație (Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Gradinaru”). Sunt colegi din USR, sunt și din PLUS, care cred că activitatea mea socială se îmbină cu cea politică. Ce s-a întâmplat în ultimele luni în USR PLUS și de ce nu am vorbit? Nu am avut când, am muncit pe brânci pentru comunitatea medicală. Unii colegi nu înțeleg că au intrat în politică să fie în slujba cetățenilor, nu să se certe pe locuri pe liste. Politica este despre cât de mulți dintre noi avem capacitatea să slujim semenii noștri. Nu sunt deloc trist că pierd o funcție.
Eu am donat enorm, nu mi-am făcut vile, nu mi-am construit averi. Eu am intrat în politică nu pentru ciolan, sunt om cu profesie și nu am intrat în politică din șomaj. Nu aveam nevoie de o funcție să mă afirme, când am intrat în ploitică eram cunoscut deja pentru activitatea mea caritabilă și socială. Nu plâng pentru că nu mai am o funcție, eu am înțeles să intru în spitale, să arăt mizeria din spitale, să fac plângeri penale, pentru ca sistemul sanitar să se facă bine, nu pentru gloria mea personală. Eu m-am sacrificat să candidez la alegerile locale și să vorbesc despre problemele din Valea Fânațelor, și despre cartierul Borhanci.
Au fost colegi din PLUS și din USR care au uitat de sacrificiul meu și au zis că scorul de aproape 9% e cam mic. Scandalurile din USR și PLUS Cluj sunt dinainte ca eu să candidez la locale. Din acest conflict intern nu puteau decât să iasă dezbinați în stradă. În loc să mă susțină în campania pentru local, ei se întâlneau și făceau deja planuri și liste pentru parlamentare. Nu vreau să băgăm pe toată lumea în aceeași oală, sunt oameni de bună calitate, cu meserii, care au luptat pentru un ideal. Cătălin Sălăgean (președintele USR Cluj) și colegii din Biroul Județean nu m-au vrut pe un loc eligibil, l-au vrut pe Radu Molnar, un om foarte în regulă, pe care colegii l-au vrut mai mult decât pe mine. Ei au negociat cu PLUS, spunând că un loc ar trebui să meargă la PLUS, 3 la USR. Cei de la PLUS nu au acceptat această ofertă, cerând 2 locuri, USR nu a acceptat, dar cei de la PLUS au fost mai mulți și mai bine organizați și și-au pus oameni din gașcă.
În politică există și subiectivism. Încă din anul 2016, eu am fost săpat în continuu de colegii de la USR Cluj, Elek Levente, Radu Molnar, Cătălin Sălăgean. Nu Barna, nu Cioloș, nu Voiculescu au făcut listele la Cluj. A fost o înțelegere meschină între colegii din USR și PLUS ca nici eu, nici Mihai (Goțiu - n. red.) să nu mai fim pe liste. A fost o invidie, o antipatie din partea unor colegi din Cluj. Elek Levente spune că aș fi făcut donații din sume forfetare, nu e adevărat, am donat doar din salariul de parlamentar. În acești ani, am fost în 80 de spitale, am provocat schimbarea unor manageri profund corupți, am salvat institutul de transplant de la Cluj, am făcut rost de medicamente rare, am făcut mult bine, pentru că era treaba mea să o fac.
Când vorbim despre politică, vorbi despre notorietatea unor oameni și despre favorabilitate. Nu a existat la Cluj o discuție cu privire la cine ar trebui să fie pe liste. Diferența între un partid care vorbește despre meritocrație și unul care o practică, ar trebui să fie o listă de criterii. Nu voi ieși din USR pentru că nu am intrat în acest partid pentru o funcție. Voi ieși din USR Cluj, conducerea organizației m-a respins, l-au preferat pe colegul Radu Molnar. Mă voi transfera la altă organizație care mă sprijină și mă apreciază. Dezbinarea din interiorul PLUS a împiedicat dialogul. După campania locală a fost un grup care m-a vrut plecat din USR-PLUS. Am vrut să îi fac să înțeleagă că rezultatul meu a fost unul bun într-un mediu ostil. Unii nu credeau că nu trebuie să îl concurăm pe Boc, iar cealaltă parte a dat like.
Când am fost de sacrificat am fost foarte bun, dar când am cerut un loc de parlamentar, pe baza meritelor, mi-au spus că sunt om vechi. Dar dacă eram vechi și antipatic, de ce ați fost de acord să mă duc să candidez. De ce am fost bun la tras și nu să reprezint? E o dovadă de lipsă de caracter. Nici nu mi-au mulțumit pentru munca mea.Printre manipulatori sunt Arpad, Sebesi și Ciprian Rus. Au vorbit despre mine fără să încerce să mă înțeleagă. De Elek Levente nu vă mai zic nimic, pentru că de trei ani de zile am spus că cea mai mare greșeală a lui este că a acceptat ca eu și Mihai Goțiu să fim parlamentari.
Nu pot să girez niște persoane pe care nu le cunosc deloc. Sper ca cei trei care sunt pe locurile eligibile să mă sune, să îmi cearp sfatul ca eu să îi pot susține din convingere. Eu funcționez pe bază de conștiință. Din punctul meu de vedere cred că USR-PLUS are o listă mai bună decât cea a PNL, dar cu mine pe listă era bună. M-am retras de pe listele la parlamentare“, potrivit Monitorul de Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News