Data publicării:

Se consideră Joe Biden bătrân? „Știu mai multe decât vasta majoritate a oamenilor”, spune el

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Preşedintele american Joe Biden a respins îndoielile potrivit cărora nu ar fi capabil să ducă la bun sfârşit un nou mandat din cauza vârstei sale.

"Am căpătat o groază de înţelepciune şi ştiu mai multe decât vasta majoritate a oamenilor. Şi sunt mai experimentat decât oricine altcineva care a candidat pentru acest post. Şi cred că am dovedit că sunt un om de onoare, dar şi eficient", a declarat Biden, în vârstă de 80 de ani, conform Agerpres.

Biden a ajuns la Casa Albă în 2021, fiind deja la acea vreme cea mai în vârstă persoană care a depus jurământul de preşedinte. Dacă va câştiga scrutinul prezidenţial din 2024, Biden va avea 86 de ani la sfârşitul celui de-al doilea mandat, aminteşte dpa.

Vârsta lui Biden şi adecvarea lui pentru unul dintre cele mai solicitante locuri de muncă din lume au fost constant o sursă de dezbatere, inclusiv în interiorul partidului său.

Republicanii încearcă să-l discrediteze pe președinte din cauza vârstei sale



La rândul lor, republicanii - în încercarea lor de a pune la îndoială acuitatea mentală a actualului preşedinte - nu ratează nicio gafă sau eroare verbală a lui Biden, contând prea puţin pentru ei faptul că cel mai bine clasat candidat al lor pentru scrutinul prezidenţial din 2024 este fostul preşedinte Donald Trump, care are 76 de ani.

Biden le-a dat din nou apă la moară republicanilor, vineri, când a anunţat că va susţine "o mare conferinţă de presă", când de fapt era vorba despre interviul său pentru postul MSNBC. Într-un discurs la Casa Albă în care a vorbit despre datele şomajului şi plafonul datoriilor, Biden a anunţat: "Voi susţine o mare conferinţă de presă în această seară".

La scurt timp, un purtător de cuvânt al Casei Albe le-a transmis jurnaliştilor că, în realitate, preşedintele american se referea la interviul anunţat anterior de MSNBC. Postul de televiziune informase că urma să difuzeze un interviu cu Biden la ora locală 22:00 (02:00 GMT, sâmbătă). După declaraţiile lui Biden, secretara de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a redistribuit pe Twitter anunţul referitor la interviu.

Termenul de Biden a ajuns în dicționarul urban



Erorile şi frazele ciudate sunt atât de comune la preşedintele democrat, încât în dicţionarul urban a fost introdus termenul de "Biden" pentru a face referire la gafele sale, scrie EFE. De altfel, însuşi Biden a recunoscut că este "o maşină de gafe".

Separat, AFP a relatat sâmbătă că Joe Biden, care nu asistă sâmbătă la încoronarea regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a declarat vineri că se va întâlni în iulie cu monarhul britanic pentru a discuta în special despre mediu.

"Vom participa la o conferinţă a NATO în Europa şi i-am spus că mă voi opri fie la ducere, fie la întoarcere, pentru a discuta despre subiectul care îl interesează cel mai mult, mediul înconjurător", a declarat Biden în acelaşi interviu acordat MSNBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel