Data actualizării:
Data publicării:

Se caută asistenți de regie

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

În perioada 7-17 septembrie 2018, Teatrul Nottara organizează cea de-a treia ediție a Laboratorului de Teatru Dens, coordonat de regizorul rus Oleg Loevski.

Ediţia din acest an va fi dedicată dramaturgiei ruse, urmând a se lucra pe piese de Oleg Kolosov, Aleksandr Vampilov și N.V. Gogol (titlul pieselor va fi anunţat la începerea Laboratorului, una dintre condiţiile principale ale acestui proiect fiind ca actorii să se confrunte cu textele la prima vedere).

Prima ediție a Laboratorului, în 2016, a reunit trei regizori din Rusia, Italia, Germania, din tânăra generație (Evghenia Berkovici, Alessandra Giuntini şi Andreas Merz-Raykov), care au montat texte foarte diferite, transformate între timp în spectacole de succes ale Teatrului Nottara (Iubirea la oameni de Dmitri Bogoslavski, Burlaci şi burlăciţe de Hanoch Levin şi 8 femei de Robert Thomas), la a doua ediție au participat regizori din generația de mijloc (Vladimir Smirnov, Aleksei Logacev şi Roman Ilin Feodori), fiecare dintre ei având deja o carieră validată de premiile obținute și mai cu seamă de faptul că au primit conducerea câte unui teatru, tradiție de multe generații în Rusia, care au lucrat pe texte clasice românești (Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Opinia publică de Aurel Baranga şi Mitică Popescu de Camil Petrescu), iar la cea de-a treia ediție invitaţi vor fi trei regizori din generația matură, care sunt și profesori la cele mai prestigioase școli de teatru din Rusia (Academiile de Teatru din Moscova și Sankt-Petersburg), care vor lucra pe texte rusești extrem de diferite, scrise în 3 secole diferite.

Regizorii invitați la cea de-a treia ediție a Laboratorului sunt:

Aleksandr Anatolievici Ogarjov: s-a născut în 1961, a absolvit regia la GITIS, cea mai mai importantă universitate de teatru din Rusia, la clasa celebrului regizor Anatoli Vasiliev, căruia i-a fost și asistent. Din anul 1992 este angajat la Teatrul Școlii de Artă Dramatică, unde montează spectacole, dar și joacă. Este conferențiar universitar la Facultatea de Actorie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS). A montat peste 40 de spectacole pe texte clasice și contemporane din dramaturgia rusă, română și universală, în teatre din Rusia și din
străinătate. Din 2016 este directorul artistic al Laboratorului Teatrului „Școala de Artă Dramatică" – LCZ (Laboratorul Combustiei Zilnice).

Elena Aleksandrovna Nevejina (foto): s-a născut în 1969 la Moscova. A absolvit mai întâi Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moscova, apoi, în anul 1998, Institutul Național de Artă Teatrală, la clasa lui P.N. Fomenko. A predat mai întâi la Școala-Studio a Teatrului de Artă din Moscova, iar din anul 2006 predă la Facultatea de Regie a Academiei Ruse de Artă Teatrală (RATI-GITIS. A montat peste 20 de spectacole în cele mai importante teatre din Moscova, dar și la Omsk sau Novosibirsk. Pentru spectacolul Jacques și stăpânul său de Milan Kundera, montat la Teatrul Satiricon din Moscova, a fost nominalizată la Premiul Masca de Aur și a primit Premiul Oleg Tabakov, dar și Premiul K.S. Stanislavski.

Piotr Iurevici Șereșevski: s-a născut în anul 1972 la Leningrad. Este scenarist, dramaturg, regizor de teatru și de film. A absolvit Academia de Artă Teatrală din Sankt-Petersburg, Facultatea de Regie. Și-a făcut ucenicia la Teatrul Național din Londra. A montat peste 50 de spectacole pe texte foarte variate, în diverse teatre din Petersubrg și din alte orașe din Rusia. A scris 4 piese de teatru, 5 scenarii de film, povestiri. Are numeroase nominalizări la Premiile Naționale „Masca de Aur", inclusiv în anul 2017, la șapte categorii pentru spectacolul Unchiul Vania de A.P.Cehov, care a fost și premiat la Festivalul Regional „Primăvara Teatrală".

La fel ca în anul anterior, cei trei regizori implicaţi în proiect vor face echipă cu tineri asistenţi de regie români, care vor avea ocazia să participe la unul dintre cele mai intense şi provocatoare ateliere de acest gen din lume. Montarea care va fi desemnată câştigătoare la finalul laboratorului va intra în repertoriul teatrului în stagiunea următoare.

Condițiile penru înscrierea în selecţia pentru asistenţi de regie sunt: să trimită prin email, la adresa [email protected], până în data de 15 iunie 2018, un mini-proiect care să conțină viziunea regizorală asupra unui text dramatic scris de unul dintre cei trei autori ruși, la alegere. Proiectul trebuie să aibă 2-3 pagini A4 şi să includă o propunere de distribuţie cu actori din trupa Teatrului Nottara (informaţii despre actori sunt disponibile pe site-ul instituţiei, la adresa http://new.nottara.ro/?act=pers); să îşi ia angajamentul că vor putea participa la toate repetiţiile pe durata Laboratorului, care vor presupune un program de lucru intens. Cunoașterea limbii engleze la nivel conversaţional.

Persoanele selectate vor fi anunţate până în data de 20 iunie 2018.

Vezi şi: Teatru în școli – o idee lansată cu ocazia lansării VedeTeatru

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel