Data publicării:
Se ASCUT SĂBIILE între UE și Ungaria. Peter Szijjarto ACUZĂ 'o campanie de răzbunare': Asta-i roade!
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi comisarul european pentru justiţie Didier Reynders ''duc o campanie de răzbunare'' împotriva Ungariei în legătură cu tema migraţiei, a susţinut marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit MTI.
Şeful diplomaţiei ungare a scris pe Facebook că fostul guvern al Belgiei, condus de Charles Michel şi din care a făcut parte şi Didier Reynders, a pierdut puterea din cauza sprijinului său pentru pactul global privind migraţia al ONU, căruia Budapesta i s-a opus cu fermitate.
Noi am fost cei care am atras atenţia Europei cu privire la ceea ce pregăteau Naţiunile Unite la finalul lui 2018. La acea vreme guvernul belgian s-a dezintegrat pentru că partidele din coaliţie nu au putut ajunge la un compromis cu privire la ce poziţie să adopte asupra pactului, a menţionat Szijjarto.
Asta-i roade de atunci pe Charles Michel şi pe Didier Reynders
Asta-i roade de atunci pe Charles Michel şi pe Didier Reynders, a subliniat Peter Szijjarto, care a adăugat că cei doi politicieni belgieni atacă Ungaria din motive personale. Parlamentul European a adoptat vineri o rezoluţie ce arată că prerogativele pe care guvernul ungar le-a obţinut în virtutea stării de urgenţă decretate pentru combaterea pandemiei de coronavirus contravin valorilor europene.
Eurodeputaţii, îngrijorarați de măsurile adoptate de guvernul de la Budapesta
În rezoluţia adoptată printr-un vot online eurodeputaţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la măsurile adoptate de guvernul de la Budapesta de a prelungi pe termen nelimitat starea de urgenţă, de a autoriza guvernul să guverneze prin decret pe termen nelimitat şi de a slăbi supravegherea de către parlament a stării de urgenţă.
Premierul ungar Viktor Orban a obţinut luna trecută din partea parlamentului dreptul ca, în cadrul stării de urgenţă decretate din cauza coronavirusului, să legifereze prin ordonanţe şi să prelungească această stare de urgenţă fără acordul legislativului.
Conform legii care a instituit aceste prerogative, difuzarea de ştiri false poate fi sancţionată cu până la cinci ani de închisoare, la fel şi faptele care zădărnicesc sau îngreunează măsurile de combatere a coronavirusului.
La rândul său, Comisia Europeană a criticat această lege, avertizând că, în mod general, măsurile adoptate de statele UE în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămână libere şi independente, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News