Se anunță concedieri masive la CFR SA în 2012
FMI obligă Guvernul, ca până la sfârșitul lunii aprilie 2012, aproximativ 2.000 de angajați ai companiei CFR S.A. să fie disponibilizați.
Scrisoarea de intenție convenită de Guvern și Fondul Monetar Internațional (FMI), la sfârșitul ultimelor negocieri din această toamnă, prevede continuarea concedierilor la companiile feroviare pentru anul 2012. Astfel, 2.000 de angajați ai companiei CFR S.A. urmează a fi disponibilizați, măsură care nu-i va afecta, însă, pe cei care lucrează cu fonduri UE.
De asemenea, sunt vizate și 85 de posturi de la societatea Electrificare S.A., precum și 28 de locuri din Intervenții Feroviare, susține Mediafax.
Potrivit planului Guvern-FMI, restrucurarea acestui domeniu de activitate va implica, alături de concedieri, și patru zile de concediu fără plată pentru angajații Intervenții Feroviare, închiderea liniilor de cale ferată care nu pot fi vândute la licitații, precum și încheierea de contracte PPP pentru spațiile comerciale CFR în vederea creșterii veniturilor.
FMI, potrivit documentului, va primi lunar rapoarte din partea Guvernului, în care vor fi prezentate stadiul aplicabilității măsurilor de restrucurare a companiilor feroviare, precum și propuneri de noi angajamente care să susțină creșterea eficienței în acest domeniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News