Data publicării:

SCUTUL ANTIRACHETĂ: Legile aplicabile pe teritoriul României se vor aplica şi în perimetrul bazei Deveselu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Deveselul-de-Olt-Romania-SUA-Rusia
Deveselul-de-Olt-Romania-SUA-Rusia

Legile aplicabile pe teritoriul României se vor aplica în perimetrul bazei de la Deveselu, unde vor fi amplasate elementele sistemului american de apărare antirachtă, potrivit prevederilor acordului încheiat între România şi SUA.

Textul arată că este obligaţia forţelor Statelor Unite şi a componentei civile şi a membrilor acestora, ca şi a dependenţilor lor, să respecte legile României şi să se abţină de la orice activitate neconformă cu spiritul prezentului acord.

Documentul arată, de asemenea, că forţele Statelor Unite vor utiliza baza de la Deveselu fără a aduce prejudicii suveranităţii şi legislaţiei României.  În acelaşi timp, operaţiunile din bază se desfăşoară cu luarea corespunzătoare în considerare a sănătăţii şi a siguranţei publice.

Pe de altă parte, Statele Unite pot, după obţinerea autorizării necesare, să întreprindă măsuri de construcţie şi să facă modificări majore şi îmbunătăţiri şi să menţină, să întreţină şi să opereze instalaţii şi elemente de infrastructură pentru apărarea împotriva rachetelor balistice în baza de la Deveselu.

În cursul unor astfel de activităţi, Statele Unite pot: să utilizeze, modifice sau să demoleze instalaţii şi elemente existente de infrastructură în facilitate; să înlăture vegetaţia existentă; şi să excaveze solul în facilitate cu luarea în considerare corespunzătoare a legislaţiei române privind protejarea siturilor arheologice.

La rândul său, România va răspunde solicitării Statelor Unite pentru autorizare în 30 de zile de la transmiterea oficială a documentelor relevante. În cazul unor construcţii în interiorul bazei, dacă România nu emite autorizaţia în 30 de zile, Statele Unite pot să înceapă activităţile de construcţie planificate.

Potrivit documentului, România va obţine autorizaţia necesară pentru construire în conformitate cu legislaţia română şi prevederile acordului de cooperare în domeniul apărării şi cu aranjamentele de implementare aplicabile. În cazul construcţiilor în interiorul bazei, această autorizaţie va permite Statelor Unite să înceapă construirea după ce 35% din proiect este transmis României, în timp ce în cazul construcţiilor în afara bazei şi în legătură cu ea, această autorizaţie va permite Statelor Unite să înceapă construirea după ce 100% din proiect este transmis României.

Pe de altă parte, România va asigura, conform legislaţiei române în vigoare, ca folosirea suprafeţelor de teren din jurul bazei să fie conformă cu operarea facilităţii şi a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România.

În schimb, Statele Unite vor furniza informaţiile relevante pentru ca România să reglementeze modul de folosire a suprafeţelor de teren din jurul bazei. Parametrii specifici şi limitările folosirii terenului vor fi stabilite într-un aranjament de implementare, arată textul acordului încheiat între România şi SUA privind scutul antirachetă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel