Data actualizării:
Data publicării:

Gabriela Scutea, candidată la șefia Parchetului General: Dacă este un eşec, trebuie să şi-l asume!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Gabriela Scutea, unul dintre cei opt candidaţi pentru funcția de procuror șef al Parchetului General, a spus, în cadrul audierilor, că a observat o lipsă de reacție a Ministerului Public în cazul dosarelor Colectiv şi Ţăndărei, scrie Monitorul Justiției.

În cadrul audierii de marţi, Gabriela Scutea a fost întrebată de Lidia Barac, secretat de stat în Ministerul Justiţiei, cum ar reacţiona în relaţia cu mass-media dacă afirmaţia conform căreia două treimi dintre judecătorii ICCJ au fost investigaţi de DNA ar fi adevărată, scrie Mediafax.

"În primul rând, aş aştepta şi l-aş întreba pe procurorul şef al DNA dacă are de gând să reacţioneze. Pentru că el e cel ce are toate datele. Dacă nu intenţionază sau zice că se gândeşte trei zile, atunci a doua zi aş reacţiona şi voi spune: Plângerile persoanelor vătămate sunt înregistrate şi deschid dosar, noi nu putem cenzura" a spus cea care a candidat şi la şefia DNA, în timpul mandatului lui Tudorel Toader, transmite Monitorul Justiției.

"Ministerul Public să dea o reacţie!"

"S-a discutat mult despre sentinţa din dosarul Coletiv, punându-se accent că aceasta vine după patru ani de la tragedie. Consideram important aici ca Ministerul Public să dea o reacţie, să indice amploarea actelor de cercetare implicate de acest dosar, pentru că a fost vorba de expertize de zeci de persoane vătămate sau urmaşii celor decedaţi ce au trebuit audiaţi.

De asemenea, vorbim de modul în care activitatea se programează: acolo nu a lucrat tot DNA-ul, pentru că este optim, dacă ai un dosar mare, să desemnezi 1-2 procurori, poate maxim 3 procurori, ca lucrurile să se desfăşoare cu continuitate, dar nu lucrează tot DNA-ul şi toţi poliţiştii din DNA. În plus, dosarul a parcurs mai multe etape, nu au fost doar infracţiunile reţinute în sarcina patronilor, (...) astfel că specificul probatoriului a fos unul diferit", a explicat cea care este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi care a fost, totodată, adjunct al Laurei Kovesi pe vremea când aceasta era procuror general, conform Monitorul Justiției.

"Dacă este un eşec, trebuie să şi-l asume!"

"Un conducător de parchet, dacă este un eşec, trebuie să şi-l asume la un moment dat. Răspunderea, atunci când apare eşecul, este a Ministerului Public. Dacă au fost hotărâri judecătoreşti care ne-au arătat că nu am lucrat suficient de bine calitativ, atunci trebuia să ne asumăm", a spus Gabriela Scutea despre dosarul care a creat vâlvă nu doar în România, ci şi în Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel