Data publicării:

Scurtcircuit în creierul lui Putin. Băsescu crede că președintele Rusiei își va reveni doar într-un singur caz

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Putin și Băsescu
Putin și Băsescu

Vladimir Putin poate reveni la sentimente mai bune, față de omenire, după teroarea pe care a dat-o în Ucraina. Dar acest lucru se poate întâmpla doar într-un singur caz.

Mai precis: în fața Tribunalului Internațional. Aceasta este opinia lui Traian Băsescu.

„Da, pe vremuri, când eu eram președinte, se putea purta dialog cu Vladimir Putin. La summiturile globale, era România, apoi Rusia. Scaunul lui Vladimir Putin era lângă mine. Ce să faci atâtea ore de summit? După ce își termina intervenția, stăteam de vorbă de una, de alta, de Moldova, de România, de Rusia, de interese, de gaze”, a spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă Vladimir Putin avea de atunci apucături de dictator, Traian Băsescu a zis: „Nu. Și chiar era un tip cu care se putea discuta, dar cred că s-a întâmplat ceva, s-a defectat ceva în circuitele lui logice. Am remarcat și declarația președintelui Macron care a zis că nu-l mai recunoaște pe Putin, de acum trei ani, când s-au întâlnit în Franța. Deci ceva se întâmplă. Omul are niște scurtcircuite în firele logice din creier”.

Își mai poate reveni Vladimir Putin?

„Da, în fața Tribunalului Internațional. Acolo da, o să-și revină”, a spus Traian Băsescu, în direct, la România TV.

Ucraina depune plângere împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga, a anunțat duminică Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean acuză țara de teroare și susține că trupele ruse au luat drept țintă civili, inclusiv copii, relatează CNN.

VEZI ȘI: Băsescu, scenariu care dă fiori după anunțul lui Putin cu armele nucleare. Totuși, România are o șansă față de țările învecinate

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat duminică punerea în stare de alertă a „forţelor de descurajare", care includ şi o componentă nucleară.

Traian Băsescu, președinte al României, a spus că, din acest moment, ne putem aștepta la orice.

„După anunțul lui Vladimir Putin, potrivit căruia poate utiliza arma nucleară, trebuie să ieșim din această relaxare cum că nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Arma nucleară este un dezastru umanitar și oricine - de la România, Țările Baltice, la Polonia, la SUA - trebuie să intre în alertă, trebuie să fie îngrijorat”, a spus Traian Băsescu la România TV.

Băsescu, ipoteză: Este de părere că Putin va folosi arma termobarică

 

„Greu de crezut că Vladimir Putin se va retrage. Foarte probabil, următorul pas pe care îl va face va fi să încerce să utilizeze arma termobarică. Este o armă cu o treaptă mai jos decât arma nucleară, dar nu exclud probabilitatea să o facă. Am văzut echipamente, de acest fel, transportate către Ucraina. Arma termobarică ucide pe o rază de doi kilometri. Ucide prin crearea unui sistem de presiune care zdrobește oasele, organele interne, tot. Este foarte aproape de o armă de distrugere în masă. Oricum, Putin trebuie judecat pentru invadarea Ucrainei, trebuie judecat pentru că este agresor și a agresat fiind neprovocat. A fost un atac neprovocat asupra unui stat independent și suveran. Morții din Ucraina sunt pe responsabilitatea lui Vladimir Putin: cei de până acum și cei care vor urma! Ți se rupe sufletul când vezi copilașii ăia trăgând un troler mic după ei, de mână cu mamele lor”, a spus Traian Băsescu.

„Vladimir Putin nu poate să facă nimic, dacă nu utilizează arma nucleară și cine știe unde o poate utiliza. Avem șansa că avem scutul de la Deveselu și suntem mai protejați decât alții, în caz că lovește cu o rachetă cu rază medie de acțiune”, a subliniat președintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel