Data actualizării:
Data publicării:

Scumpirea gazelor, amânată cu doi ani de către Parlament

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Parlamentul a decis amânarea scumpirii  gazelor cu doi ani, în condițiile în care, de la 1 octombrie prețul acestora urma să crească cu trei la sută. Preţul pentru consumatorii casnici ar fi urmat să fie complet liberalizat la 31 decembrie 2018, potrivit aceluiaşi calendar.

Alegeri prezidentiale 2024

Departamentul pentru Energie va propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care calendarul de liberalizare a preţului gazelor la populaţie va fi suspendat, în urma dezbaterii publice organizate de instituţie în ultimele două săptămâni, a declarat, marţi, ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-o conferinţă organizată de Grupul de presă Bursa.

'În prezent, problema preţului gazelor pentru populaţie a devenit îngrijorătoare iar perioada de liberalizare pe care şi-a asumat-o România, respectiv 31 decembrie 2018, este unul dintre cele mai ambiţioase termene dintre statele UE. Astfel că vom propune un proiect de hotărâre de Guvern prin care vom cere suspendarea scumpirii gazelor şi un proiect de lege de modificare a Legii energiei şi gazelor prin care propunem prelungirea termenului de liberalizare totală cu cel puţin doi ani şi jumătate', a spus ministrul citat de Agerpres.

Citește și: Răzvan Nicolescu, sfat pentru cei care fac lobby la Bruxelles pentru scumpirea gazelor destinate populaţiei

Departamentul pentru Energie a demarat, începând cu 1 septembrie, o dezbatere publică privind oportunitatea amânării calendarului de liberalizare în contextul în care, în ultimii doi ani, salariile au scăzut cu 1% iar preţul final al gazelor a crescut cu 16%.

'Astfel că noi am considerat că este nevoie de o perioadă de pauză în scumpirea gazelor pentru ca preţurile să se echilibreze cu veniturile', a mai afirmat Răzvan Nicolescu.

La 1 septembrie, ministrul delegat pentru Energie a declarat că va propune autorităţilor de la Bruxelles ca preţul gazelor interne pentru populaţie să nu mai crească până la 1 iulie 2016, iar perioada de liberalizare să se prelungească până la 1 iulie 2021, faţă de 31 decembrie 2018, cum prevede calendarul aflat în prezent în vigoare.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern. Populaţia consumă 24% din total. De asemenea, capacitatea de înmagazinare în rezerva de stat este de circa trei miliarde de metgri cubi de gaze naturale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel