SCUMPIRE CĂLDURĂ în București. Termoenergica, anunț pentru cetățeni
Compania Termoenergetica a transmis un mesaj pentru bucureșteni legat de prețul gigacaloriei pe perioada de iarnă.
Având în vedere informaţiile apărute în ultima perioadă în spaţiul public, potrivit cărora se scumpeşte preţul gigacaloriei, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. face următoarele precizări, conform unui comunicat de presă primit la redacție:
”Gigacaloria nu se scumpeşte. Documentul la care se face referire este un proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi pentru a fi supus dezbaterii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi reprezintă un model economic necesar realizării unor investiţii.
Proiectul aflat în discuţie, se află pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de mâine, 18 decembrie 2019, cu titlul "Planul anual de evoluţie a tarifelor energiei termice pentru perioada 2020-2044" este un model economic şi atât pentru obiectivul de investiţii "Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti (25 obiective însumând o lungime de traseu de 105,969 km) "şi nu o majorare a preţului gigacaloriei.
Creşterea preţului la gigacalorie se realizează în baza unei hotărâri de principiu a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ulterior se obţine un aviz de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar după obţinerea acestui aviz se supune din nou dezbaterii consilierilor generali într-un alt proiect de hotărâre.” se arată în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News