Scrisoare referendum. Șerban Nicolae: Va trebui să-i explicăm președintelui
Senatorul PSD Șerban Nicolae este de părere că nu este necesară consultarea românilor prin referendum pe temele propuse de președintele Klaus Iohannis, respectiv continuarea luptei anticorupție și asigurarea integrității funcției publice.
"Ceea ce președintele Iohannis propune ca teme de interes național, respectiv continuarea luptei anticorupție și asigurarea integrității funcției publice, nu există divergență în societatea românească. PSD, deținătorul a peste 48 % din voturile exprimate, aliații săi ALDE și cu susținătorul parlamentului, UDMR, nu a exprimat o poziție împotriva continuării luptei anticorupție, " a declarat senatorul Șerban Nicolae la România TV.
Senatorul PSD este de părere că președintelui Iohannis va trebui să i se explice foarte clar că nu se impune un referendum.
"Eu sunt de părere că ar trebui să îi explicăm în cuvinte clare președintelui Iohannis că dincolo de exercițiul de imagine ultra costisitor și perfect inutil nu se impune consultarea poporului prin referendum pe o chestiune în care nu există divergență în societatea românească," a mai spus senatorul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News