Cu această ocazie, Sorin Repanovici, Aurel Carasel, Cristian Pamfilov, Nicu Dobre, Gabriel Grosu, Daniel Parcalabescu, Geo Bobirnac, Bogdan Cismariu, Mihai Gabriel, Catalin Doica, Maria Socea, Traian Bădulescu, și „mulți alții” au transmis o scrisoare.
O redăm în rândurile următoare:
„Stalker!
Cuvântul acesta a devenit mai cunoscut decât acela de președinte, de rege sau de dictator, din clipa în care afurisitul acela de roman "Picnic la marginea drumului", al fraților Strugațki, și mai ales filmul "Călauza" al lui Tarkovski și-au croit drum către inima publicului consumator de cultură SF. Căci cine altcineva decât o călăuză te ține pe drumul cel bun, printre atâtea amăgiri care te asaltează, în timp ce înaintezi pas cu pas către lumea unde sunt posibile minuni?
În lumea fadă a Europei de sud-est, stalkerul nostru s-a numit Alexandru Mironov. A fost printre puținii de felul său care a știut că rolul unei călăuze nu este numai acela de a-i ghida pe călători, ci și de a crește noi călăuze, care să preia ștafeta, în cazul în care ținta dorită s-ar fi dovedit o Fata Morgana. Și stalkerul ne-a condus, prin praful de la granița a două milenii, oprind din când în când caravana în oaze cu palmieri piperniciți și nume stranii - "Fundația", "Dune", "Castelul din Carpați", "Marte roșu", "Mașina timpului", "Omul din castelul înalt", "Culoarea căzută din cer", "SS-Great Britain", "Lorzii Instrumentalității". Oaze care ne-au fascinat cu poveștile lor, spuse la focul de noapte, abia acoperind sunetele deșertului din jur, care își pocnea pietrele de frig și de oboseală. Și, uneori, ne aminteam că stalkerul nostru chiar călătorise de-a lungul și de-a latul acestui glob terestru, urcând pe piscurile cele mai înalte și traversând deșerturile cele mai aride. Că știa ca nimeni altul frumusețea, stranietatea și sălbăticia acestei lumi. Că mintea lui călătorise adesea printre stelele de deasupra capului și că se întorsese de fiecare dată mai bogată, mai plină de esențe, ca să le împartă cu aceia care și-l doreau ca stalker.
Am avut noroc. Într-o bună zi, unul dintre cei călăuziți de el a ajuns până la noi. Ne-a spus povești captivante și ne-a deschis o ușă. Dincolo de care el, stalkerul, ne făcea semn să avem curaj și să intrăm. Am avut curajul. Iar atunci când drumul a fost tăiat de trupul leneș al unui fluviu am urcat în barcă și ne-am lăsat dusși de curent. Lumile stranii și minunate erau acolo, tot timpul în fața noastră, tot timpul în ceața apusului. În cele din urmă, am găsit insula, care ne aștepta încă de la începutul timpului.
Dacă Atlantykron nu ar fi existat, ar fi meritat să fie născocit. O lume a începutului de lumi. O lume în care toți eram creatori si toți consumatori de vise. O lume care o inventa pe aceea din care venisem. Și în care cu toți deveneam călăuze. Am petrecut 32 de ani pe plajele sale stâncoase sau nisipoase, printre copacii-porți către alte lumi, printre păsări ciudate și pești al căror nume nu va figura niciodată într-un atlas zoologic. Ne-am călăuzit unii pe alții și am visat la stele și la călătorii cosmice. Nici nu am băgat de seamă când anii ne-au ajuns din urmă și ne-au depășit. Când am albit, spatele ni s-a cocoșat și picioarele au început să ne tremure. Trecuserăm prin viață și prin vis simultan.
Dar acolo, pe un bac, în lumina aurie a soarelui dimineții, stalkerul Alexandru Mironov se pregătea să pornească într-o nouă călătorie.
Pentru că mereu va exista o nouă călătorie. Mereu alți călători care să fie călăuziți. Iar stalkerul trebuie să se afle în fruntea lor. Pentru că slujba sa este să călăuzească etern. Să trăiască etern pentru eternitatea visului.
La mulți ani, prietene stalker! La mulți ani, domnule Mironov. Să aveți parte de lumi noi și minunate, pe care să le cartați pentru noi, cei care dorim să fim minunați de ele.
Semnează,
Noi toți cei care ne-am lăsat călăuziți
Sorin Repanovici, Aurel Carasel,
Cristian Pamfilov, Nicu Dobre,
Gabriel Grosu, Daniel Parcalabescu, Geo Bobirnac,
Bogdan Cismariu, Mihai Gabriel
Catalin Doica, Maria Socea, Traian Bădulescu
..... Și mulți alții”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă