Scrisoare Einstein. Licitațiile ajung la sume fabuloase
O scrisoare a lui Albert Einstein a fost vândută marţi pentru suma de 103.700 de dolari (circa 83.500 euro) la Ierusalim în cadrul unui eveniment organizat de casa de licitaţii Winner's, informează AFP şi Reuters.
Scrisă de mână în limba germană şi având drept subiect teoria gravitaţiei, scrisoarea a fost trimisă de Albert Einstein în 1928 de la Berlin unui coleg matematician. Cumpărătorul său a rămas anonim.
Alte obiecte scoase la licitaţie la Ierusalim, printre care scrisori, autografe şi fotografii ale savantului distins în 1921 cu Premiul Nobel pentru fizică au fost vândute pentru câteva mii de dolari.
Scrisoare de dragoste
Printre acestea figurează o notă scrisă de Einstein în octombrie 1921 unei tinere cercetătoare italiene, care a refuzat să-l întâlnească. Potrivit casei de licitaţii, fizicianul, la acel moment în vârstă de 42 de ani, i-a scris această notă Elisabettei Piccini, o studentă la chimie care locuia cu un etaj mai sus decât sora sa, Maja, la Florenţa. În timpul unei vizite în oraş, "Einstein a fost foarte interesat să o întâlnească, însă Elisabetta era introvertită şi prea timidă pentru a se întâlni cu o persoană atât de celebră", a indicat casa de licitaţii pe site-ul său, în descrierea scrisorii vândute cu 6.100 de dolari.
"Aceste scrisori dezvăluie personalitatea complexă a marelui om de ştiinţă", a declarat pentru AFP directorul de la Winner's, Gal Wiener.
Recordul, o notă cu "secretul fericirii"
În octombrie 2017, o notă scrisă de mână de Albert Einstein cu privire la secretul fericirii a fost vândută la Ierusalim pentru 1,56 milioane de dolari, după ce iniţial fusese estimată la 5.000 - 8.000 de dolari.
Einstein a refuzat să devină primul preşedinte al statului Israel, însă a fost guvernatorul nerezident al Universităţii Ebraice din Ierusalim până la moartea sa, în 1955.
Arhivele Einstein sunt accesibile cercetătorilor din campusul universităţii, care deţine şi manuscrisul teoriei relativităţii, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News