Scrisoare deschisă către Dacian Cioloș. Mobilizare fără precedent
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
O scrisoare deschisă a fost trimisă către premierul Dacian Cioloș în dimineața zilei de 9 martie. Scrisoarea, inițiată de europarlamentara PSD, Claudia Țapardel, îl roagă pe prim-ministru să nu mai încadreze turismul la categoria "și altele" și să se implice într-un demers comun de promovare a turismului românesc. Mișcarea europarlamentarei este susținută de întregul sector turistic din România.  

Iată scrisoarea trimisă de europarlamentara PSD Claudia Țapardel cu susținerea întregului sector turistic din România. 

Stimate domnule Prim Ministru,

Mă adresez dumneavoastră cu încrederea că turismul românesc încă ocupă un loc important în lista de priorități a României, cel puțin pentru perioada următoare, dacă nu și pe termen mediu și lung.

Înțeleg că în construcția unui program de guvernare scris sub presiunea timpului există posibilitatea ca anumite priorități să nu fie atinse. Totuși, sunt convinsă că mă aflu în asentimentul dumneavoastră și al tuturor celor implicați în dezvoltarea și promovarea turismului românesc, atunci când spun că România trebuie să își valorifice potențialul turistic și să investească mai mult și mai rapid în acest sector.

Turismul din România contribuie în proporție de mai puțin de 1% la PIB. Cu toții înțelegem că potențialul nostru este mult mai mare. În timp ce Bulgaria reușește, cu resurse mai puține, să producă din turism peste 7% din PIB, România încă își caută busola în acest domeniu. Deși avem o creștere anuală a sosirilor de turiști cu mult peste media europeană este convingerea mea - și nu numai a mea - că putem mai mult. Datele oficiale ale Eurostat ne plasează pe primul loc în UE la capitolul înnoptări ale turiștilor în hoteluri și alte unități de profil. Avem o creștere în 2015 de 15,9% față de o medie europeană de numai 3,2%. Acest avantaj ne responsabilizează pe toți să facem în așa fel încât să ne menținem pe primul loc și să obținem resurse suplimentare din turism. Eu, împreună cu susținătorii acestei scrisori deschise credem că turismul poate să devină un domeniu de interes strategic pentru România.

Domnule Prim Ministru, turismul este neglijat la nivelul politicilor publice. Investițiile țintite pentru creșterea acestui sector economic sunt încă reduse în acest moment. Nici în perioada următoare nu observ să existe premise pozitive pentru programe guvernamentale coerente și consecvente care să dezvolte turismul românesc. De aceea fac apel la viziunea dumneavoastră și vă rog să contribuiți la un efort coordonat de susținere a turismului din România, urmând câteva puncte clare pe care împreună le putem dezvolta și discuta în așa fel încât să punem țara noastră pe harta celor mai căutate destinații din Europa.

În primul rând, vă rog să vă implicați personal în dezvoltarea premiselor care să ne poată oferi o Strategie Națională în domeniul Turismului, corect implementată. Oricare ar fi motivele pentru care până în prezent ideile societății civile, ale experților în comunicare și branding nu sunt aplicate corect pentru promovarea turismului românesc în Europa și în lume, trebuie să realizăm că acum este momentul să lucrăm împreună și să intrăm într-o nouă logică de promovare, coordonată, a imaginii noastre de țară. Din acest efort cred că trebuie să facă parte inclusiv presa specializată în turism, din România. Există foarte mult potențial în acest grup de oameni care acționează cu pasiune și determinare pentru promovarea destinațiilor noastre turistice atât în țară cât și în străinătate.  

Până în prezent, turismul la nivel guvernamental pare a fi trecut la categoria “și altele”. Inițial în ministerul Dezvoltării și ulterior în ministerul Economiei, administrația turismului își pierde capacitatea de a dezvolta strategii integrate și programe care să ajute în primul rând IMM-urile din domeniu. Bugetul Autorității Naționale pentru Turism rămâne redus și permite participarea la numai câteva târguri anuale de turism, ceea ce evident nu este suficient.

Împreună cu reprezentanții turismului românesc, împreună cu cei care lucrează în acest domeniu și își dedică eforturile dezvoltării unui sector de perspectivă pentru economia României, vă solicităm să susțineți înființarea unui Minister al Turismului în viitoarele configurații guvernamentale. Un minister dedicat problemelor din turism poate da un semnal corect și puternic în piață, de susținere a unui domeniu care promite foarte mult în România.

Vă propun ca anul acesta să începem să lucrăm la schimbarea mentalității din turismul românesc. Să ne îndreptăm atenția și eforturile către construirea unui mediu care să promoveze turismul românesc, inclusiv în regim de Parteneriat-Public-Privat, care să promoveze mobilitatea turiștilor atât din afara României cât și în interiorul granițelor. Limitele noastre în ceea ce privește infrastructura de transport pot fi suplinite prin investiții în dezvoltarea rețelei de transport aerian.

Turismul românesc merită o șansă la dezvoltare, mai ales acum, în momentul în care potențialul nostru turistic a început să ofere rezultate economice palpabile. Să nu lăsăm acest moment să treacă, fără să acționăm, împreună, pentru dezvoltarea imaginii noastre de țară și a turismului românesc. 

În același timp, domnule Prim Ministru, vreau să vă atrag atenția asupra unei acțiuni la care ați putea participa în calitate de lider al Guvernului României. Intergrupul pentru Dezvoltarea Turismului European și Patrimoniu Cultural din Parlamentul European, pentru care am luptat la Bruxelles și pe care acum îl co-prezidez, a propus, în repetate rânduri, organizarea unui An European al Turismului și Patrimoniului Cultural în UE, până în 2018.

Avem practic un an la dispoziție să convingem Consiliul și Comisia Europeană că o acțiune comună de promovare a turismului și patrimoniului cultural, la nivelul celor 28 de state membre poate aduce beneficii clare turismului european și în consecință turismului din România. Acest efort este susținut inclusiv de Organizația Mondială a Turismului, prin vocea Secretarului General Taleb Rifai, cât și de un număr impresionant de organizații și asociații internaționale din turismul european (peste 50 în acest moment).

Turismul poate să construiască punți între state, între culturi și destinații incredibile din Europa și din toată lumea. Consider că acum este tocmai momentul în care trebuie să construim legături solide în UE, nicidecum să ridicăm ziduri între noi. Inclusiv din acest punct de vedere, domnule Prim Ministru, cred că România poate avea un rol determinant în organizarea unui An European al Turismului și Patrimoniului Cultural în 2018.

Acestea fiind spune, vă rog, domnule Prim ministru al României, să luați în considerare sugestiile și mesajele pe care vi le-am transmis în această scrisoare. Am convingerea că sunteți în asentimentul nostru, al celor care cred în turismul românesc, când spunem că turismul trebuie să reprezinte un sector de importanță strategică pentru dezvoltarea României.

V-am scris în speranța că vom putea colabora în interesul românilor, care dictează că avem nevoie de o imagine nouă și puternic pozitivă a României în lume.

Vă asigur domnule Prim ministru de întreaga mea considerație,

Claudia Țapardel - membră a Parlamentului European (Comisia de Transport și Turism)

Copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European și Patrimoniu Cultural din Parlamentul European

Federația Patronatelor din Turismul Românesc

Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România

Federația Asociațiilor de Promovare Turistică

Eurolines Group - Dragoș Anastasiu

Organizația Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania

Patronatului Tinerilor Întreprinzători - Florin Jianu

(Fost ministru delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism)

Clubul presei de turism - FIJET România

(Asociație membră a Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme)

 În atenția:

Domnului Prim Ministru al României Dacian Cioloș

Domnului Ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri Costin Grigore Borc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel