Data actualizării:
Data publicării:

Scrisoare către Simona Halep, după înfrângerea de la Wimbledon. "Tu cunoști bine această singurătate"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sport
WhatsApp

Iulian Tănase, un internaut care s-a remarcat în spațiul virtual prin scrierile sale, a publicat, miercuri, o scrisoare pentru Simona Halep.

"Am fost trist că ai fost eliminată, ieri, de la Wimbledon încă din primul tur. Am fost trist și cînd ai fost eliminată de la Roland Garros, în al doilea tur, și cînd ai pierdut, în sferturi, la Birmingham. Sigur, nu poți cîștiga încontinuu. Nimeni nu cîștigă încontinuu, nici în sport, nici în viață. Înfrîngerile au rostul lor, atîta timp cît le înțelegem. Mi-aș dori să înțelegi de ce, deși ești încă numărul 3 în lume la tenis, pierzi în fața unor jucătoare care, din subsolurile clasamentului, cum se spune în limbaj sportiv, amețesc atunci cînd privesc în sus, acolo unde ai ajuns tu. Secretul e, de fapt, că ele nu amețesc deloc, așa cum nici tu nu amețeai, în urmă cu doi ani, cînd ai început să urci. Pe atunci, te bucurai de tenis, se vedea limpede că bucuria de a juca era sora ta geamănă, una imaginară, desigur, și făceați împreună un cuplu extraordinar. Mai aveai încă o soră bună, modestia, care și ea te-a ajutat enorm. Bucuria (de a face ceva, orice) și modestia (cu care faci ceea ce te bucură să faci) sînt niște partenere de joc și chiar de viață absolut minunate", scris Iulian Tănase în scrisoare adresată Simonei Halep.

Singurătățile din tenis

În aceeași scrisoare, el adaugă: "Am înțeles, dragă Simona, că există multă singurătate în tenis, în jocul de simplu. (...) Tu cunoști bine această singurătate, și noi, cei care te-am urmărit de-atîtea ori în ultimii ani, am putut vedea cît de bine te împăcai cu singurătatea ta. Jucătorii de tenis vorbesc foarte mult singuri, pe teren, dar, de fapt, ei vorbesc cu singurătățile lor. E un dialog interior important". 

Când modestia dispare...

Totodată, Iulian Tănase subliniază necesitatea de a avea alături oameni loiali: "E important să ai în lojă niște oameni loiali, cărora și tu, la rîndul tău, trebuie să le fii loială. Așa cum nimeni nu se naște singur, din neant, tot la fel, nimeni nu se naște mare campion de unul singur. Oamenii sînt importanți și trebuie tratați ca oameni, nu ca simpli prestatori de servicii. Cred că a fost o greșeală modul în care te-ai debarasat de Wim Fissette, un antrenor care, în fond, te-a adus în situația excepțională de a juca o finală la Roland Garros și o semifinală la Wimbledon. (...) L-ai concediat printr-un SMS, un gest arogant și un prim semn că modestia era pe cale să te părăsească". Iulian Tănase îi scrie Simonei Halep că nimic nu este definitiv în viață și că oamenii pot regreta unele fapte, iar atunci când regretele vin din suflet, este reclădită modestia.

... odată cu bucuria

"Între timp, însă, am observat că ai pierdut și bucuria. Bucuria, cum spuneam, e importantă. E mai importantă decît banii și decît punctele. Tu ar fi trebuit să îți aperi bucuria, nu punctele pe care le cîștigaseși anul trecut la Roland Garros și la Wimbledon. Ai pierdut punctele pentru că ai pierdut bucuria. Pierzînd bucuria, ți-ai pierdut liniștea, acea liniște cu care, pînă nu de mult, colaborai atît de bine. Pierzînd liniștea, ți-ai pierdut încrederea. Tenisul este, în bună măsură, un sport psihologic", a mai scris Iulian Tănase.

VEZI AICI SCRISOAREA COMPLETĂ

Simona Halep a spus, marți, că nu se aștepta să piardă din primul tur la Wimbledon și că este conștientă că problemele sale nu sunt de joc, ci emoționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel