Data publicării:
Scriitorul Milan Kundera a murit. A fost considerat cel mai popular eseist ceh după Kafka
Scriitorul Milan Kundera a murit, a anunţat miercuri postul de televiziune public din Republica Cehă, citat de Reuters.
Milan Kundera, romancier şi eseist francez de origine cehă, avea 94 de ani. Kundera a fost premiat pentru stilul creaţiilor sale care evocă teme şi personaje ce plutesc între realitatea mundană a fiecărei zile şi lumea măreaţă a ideilor.
S-a născut în oraşul ceh Brno, dar a emigrat în Franţa în 1975 după ce a fost ostracizat pentru criticarea invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968.
Editura franceză Gallimard, care a publicat creaţiile scriitorului, a confirmat miercuri decesul, adăugând că autorul s-a stins din viaţă cu o zi înainte, pe 11 iulie. Cunoscut pentru romanul Insuportabila uşurătate a fiinţei, Kundera a primit numeroase distincţii pentru stilul creaţiilor sale care evocă teme şi personaje ce plutesc între realitatea mundană a fiecărei zile şi lumea măreaţă a ideilor.
A acordat puţine interviuri şi era de părere că scriitorii se exprimă cel mai bine prin opera lor. Primul său roman, Gluma, publicat în 1967, oferă o portretizare sarcastică a regimului comunist din Cehoslovacia. Publicat într-o perioadă când reformatorii regimului încercau să implementeze socialismul cu faţă umană, romanul a reprezentat primul pas din drumul pe care Kundera l-a parcurs de la membru de partid la disident exilat.
Scriitorul a declarat pentru cotidianul Le Monde în 1976 că etichetarea operelor sale drept politice este o simplificare prea mare şi, ca atare, îi ascund adevărata semnificaţie. Cu un an înainte, Kundera a fost ostracizat după criticarea invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 şi forţat în cele din urmă să emigreze alături de soţia sa, Vera, în Franţa, devenind ulterior cetăţean francez. Prima carte publicată după emigrare a fost Cartea râsului şi a uitării (1979), o poveste în şapte părţi care arată puterea regimurilor totalitare de a şterge părţi din istorie şi de a crea un trecut alternativ. Deşi nu a devenit la fel de cunoscut precum Insuportabila uşurătate a fiinţei, publicată cinci ani mai târziu, volumul a consacrat reputaţia de romancier de prim rang a lui Kundera.
La scurt timp, guvernul comunist cehoslovac i-a retras cetăţenia, pe care a recăpătat-o abia în 2019. 'Cartea râsului şi a uitării' se autodefineşte roman, deşi e atât un basm, cât şi critică literară, lucrare politică, de muzicologie sau autobiografie, a scris The New York Times într-o recenzie. Îşi poate spune oricum doreşte, pentru că în ansamblu este o operă genială, se mai spune în cronică. Romancierul s-a născut în oraşul Brno, capitala provinciei Moravia, pe 1 aprilie 1929. Tatăl lui era un important muzicolog ceh, care studiase cu compozitorul Leos Janacek. Kundera a început să scrie poeme în liceu şi a urmat cursurile Universităţii Caroline din Praga după cel de-Al Doilea Război Mondial. Asemenea multor tineri de vârsta lui, a aderat la Partidul Comunist, din care a fost eliminat ulterior. În anii 1960, a predat la o facultate de film, unde l-a avut student pe Milos Forman, unul dintre întemeietorii Noului Val în cinematografia cehă.
În timpul exilului, scriitorul a avut o relaţie distantă cu ţara natală, şi-a scris noile creaţii în limba franceză şi s-a împotrivit chiar ca operele sale să fie traduse în cehă. A declarat la un moment dat într-un interviu că se consideră mai degrabă francez decât emigrant. Kundera nu a pierdut însă niciodată legătura cu ţara sa, iar acţiunea multora dintre romanele lui se petrece în locurile natale.
A făcut puţine vizite publice în ţara natală după căderea regimului comunist în 1989, preferând să călătorească discret, pentru a-şi vizita prietenii şi familia. Deşi a trăit departe de ochii publicului, a făcut totuşi o declaraţie publică în 2008 prin care a negat o dezvăluire apărută în presă conform căreia, în 1950, ar fi denunţat pentru spionaj un tânăr pilot care a executat apoi o sentinţă de 14 ani de muncă silnică.
Nu este adevărat, este un mister pe care nu mi-l pot explica cum de a ajuns acolo numele meu, a spus el. Tradus în peste 20 de limbi, Kundera a fost recompensat cu numeroase prestigioase premii literare, printre care Prix Europa-Litterature, pentru ansamblul operei. În 1973, Viaţa e în altă parte a câştigat prestigioasa distincţie franceză Prix Medicis în categoria cel mai bun roman străin, iar Valsul de adio, o farsă sexuală modernă a cărei acţiune e plasată într-o staţiune balneară din estul Europei, a câştigat în 1978 distincţia italiană Premio Mondello. A fost propus de mai multe ori la premiul Nobel pentru Literatură, dar nu a fost desemnat câştigător.
În discursul de acceptare a Jerusalem Prize în 1985, Kundera a spus : Îmi place să cred că arta romanului a venit pe lume ca un ecou al râsului lui Dumnezeu. Doar o creaţie literară care dezvăluie un fragment necunoscut al existenţei umane are dreptul de a exista, a declarat scriitorul într-un interviu pentru The New York Times din 1985. A fi scriitor nu înseamnă să predici un adevăr, înseamnă să descoperi un adevăr, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News