Scriitorul Dorin Spineanu, editorialist, a murit. Spineanu suferea de mai multă vreme de ciroză, iar astăzi în jurul pâanzului, a încetat din viață. Scriitorul a fost unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură ai Iașului.

”Sper ca intr-o lume mai buna. Asta nu i-a placut din cale afara, altfel era mai grijuliu cu el insusi. Ne-am cunoscut in 1974 - 75 in mediul redactiei Opiniei Studentesti, careia cel cu care avea sa devina cumnat, Silviu Lupescu, avea sa-i dea fata pe care a purtat-o decenii.

Prieteni buni am devenit in vara lui 1977, cind ne intilneam frecvent pe terasa de la Amandina, unde discutam literatura la o cafea sau o oranjada, niciodata alcool. Imi arata ce-a mai scris, poezii sau proza, si imi placea foarte mult cum scrie, pina la o usoara invidie frateasca.

La inceputul lui 1990, si-a distrus cele 5 - 6 manuscrise de poezie, declarind ca a venit vremea prozei si a publicisticii. Probabil, sint mii de articole scrise de atunci pina mai ieri, niciodata adunate... In ciuda felului sau dezordonat, boem, a publicat patru volume de proza: Zile salbatece (roman, Editura Institutul European), Natasha Blues si Iulia (ambele povestiri, Polirom), sub pseudonimul Michael Despineano, apoi in nume propriu la Editura Cartier, a publicat un thriller exceptional, si Orasul de linga abator (roman verite, Sedcom Libris). Dar trebuie sa mai fie cel putin 4 - 5 romane, imi amintesc doua titluri - Bulvevardele electrice si Kerosen -, nu stiu in ce stadiu de redactare.

Acum vreun an mi-a spus ca lucreaza la Kerosen. Mai sint citeva zeci pe caiete, carnete si agende in care a tinut un jurnal din adolescenta si pina foarte curind. A avut un talent poetic urias, unul de prozator la fel de puternic si a fost unul din cei mai redutabili polemisti si pamfletari ai presei post-decembriste. Din pacate, a avut si o vocatie a autodistrugerii la fel de mare. In urma cu 8 - 9 ani i s-a diagnosticat o giroza. A tratat-o - si cu medicamente, dar si cu multa nepasare. Azi, pe la 15, 45, aceasta l-a rapus. Stiam ca asta se putea petrece oricind in ultimii ani, stiam ca la prinz l-a spovedit preotul din parohia sa, dar este imposibil sa ma obisnuiesc cu gindul acestei plecari, al acestei despartiri.

Ne stiam de peste 40 de ani, vreme in care prietenia sa a fost de o loialitate impecabila. Nu stiu daca am fost si eu la fel de loial - in ultimii ani, ne-am vazut mai rar, ma deprima cumplit cind vedeam ca nu are aproape deloc grija de el. Cind mi-a fost mie mai greu, in toamna lui 1989, a fost printre putinii care aveau curaj sa ma mai viziteze. A semnat si apelul impotriva realegerii lui Ceausescu, dar semnatura n-a mai apucat sa ajunga in strainatate, baietii cu ochi albastri inchisesera perfect cercul. Acum, am inceput, vorba poetului, dorul fara satiu... Eternitate usoara, frate Dorin, poate acolo iti vei afla linistea de care aici n-ai avut parte...”, spune scriitorul Liviu Antonesei pe Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News