Data publicării:
Scor de maidan pe Anfield. Liverpool i-a dat 7-0 lui Manchester United
Liverpool a învins cu 7-0 pe Anfield împotriva rivalei sale Manchester United.
Liverpool a marcat șapte goluri împotriva rivalei sale, Manchester United, într-un meci din Premier League. Cormoranii s-au impus la cea mai mare diferență de scor dintre cele două echipe din istoria competiției și vorbim de cea mai mare înfrângere suferită de United sub conducerea lui Erik ten Hag.
1-0 la pauză, 7-0 la final
Meciul a început cu un ritm alert și ambele echipe au avut ocazii de gol în primele minute. Dar Liverpool a deschis scorul în minutul 43 prin Cody Gakpo, care a profitat de o pasă excelentă a lui Robertson și a trimis mingea sub David De Gea.
Liverpool și-a mărit avantajul după pauză, în minutul 47, prin Nunez, care a marcat din pasa lui Elliott. United nu a reușit să reacționeze și a primit al treilea gol în minutul 50 prin Gakpo, care a semnat dubla.
Liverpool nu s-a mulțumit cu acest scor și a continuat să domine jocul. Al patrulea gol a venit în minutul 66, după un voleu de zile mari al lui Salah.
United părea fără vlagă și fără idei și nu putea să oprească avalanșa ofensivă a gazdelor. A primit al cincilea gol după o lovitură de cap a lui Nunez, care a sărit cu spatele la poartă și l-a păcălit pe De Gea.
Ultimul gol a scris istorie
Liverpool nu s-a oprit nici după acest gol si si-a aratat superioritatea si eficienta in fata portii adverse. A marcat al saselea gol in minutul 83 prin Salah. Liverpool si-a pus capac acestei victorii memorabile in minutul 88 prin Firmino, brazilian care a anunțat că se desparte de cormorani la finalul sezonului.
Liverpool s-a impus astfel cu un scor zdrobitor in fata rivalilor lor si si-au consolidat pozitia a cincea in clasament (42 de puncte), fiind la trei puncte de Tottenham (45 de puncte), ocupanta locului patru care are cu trei puncte mai mult. Manchester United are 49 de puncte,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News