Data publicării:

Școlile se deschid pe JUMĂTATE dacă nu va exista vaccin la toamnă

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Școlile spaniole ar trebui să funcționeze la jumătate din capacitate dacă vaccinul pentru coronavirus nu este descoperit până în septembrie, la revenirea școlii, a transmis ministrul Educației.

Școlile spaniole ar trebui să funcționeze la jumătate din capacitate dacă vaccinul pentru coronavirus nu este descoperit până în septembrie, la revenirea școlii, a transmis ministrul Educației, conform The Guardian.

„Până nu avem un remediu sau un vaccin, singura unealtă pe care o avem pentru a învinge virusul este implementarea restricțiilor", a spus Isabel Celaá pentru publicația spaniolă 20 Minutos.

Rezultate bune, puse în pericol de o redeschidere fără vaccin

„Nu putem să punem în pericol toate reușitele de până acum. Dacă avem trei milioane de elevi în școala generală, fiecare acompaniat de un adult, venind la școală, vă puteți imaginea ce mișcare generează acest lucru. Dacă vin cu toții în același timp, nu vom putea păstra distanța necesară", a explicat ministrul Educației spaniol.

Astfel, o asemenea decizie înseamnă că școlile se vor deschide cel mai probabil la „jumătate din capacitate", adică unii copii vor merge fizic la școală, în timp ce alții vor continua școala online.

Școlile sunt închise de aproape două luni, dar învățământul continuă online

Școlile și universitățile spaniole au fost închise la jumătatea lunii martie, ca în România, iar premierul spaniol Pedro Sanchez va cere miercuri extinderea stării de urgență până pe 24 mai.

Din pricina măsurilor de restricție, numărul șomerilor din Spania a ajuns la 3,8 milioane. Aproape 250.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus, iar 70.000 au decedat din cauza virusului ucigaș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel