Școala românească are profesori excepționali și elevi mediocri? Paradox sesizat de șeful diviziei Educație al OECD
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Profesorul Lazăr Vlăsceanu, observație despre paradoxul testelor PISA
Profesorul Lazăr Vlăsceanu, observație despre paradoxul testelor PISA
Profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul din marile nume ale sociologiei educaţiei pe plan mondial, a observat cum este privită școala românească la nivelul instituțiilor internaționale. 

Ionuț Vulpescu a realizat un interviu-eveniment cu prof. Vlăsceanu, postându-l pe platforma youtube, în podcastul Avangarda. Lazăr Vlăsceanu, prorector și cadru didactic al Universității din București, a fost timp de 15 ani director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES). Alături de profesorul Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu a coordonat Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza și Elaborarea Politicilor Educației, „România educației, România Cercetării”, din 2007. Articolele științifice și cărțile publicate au adus în atenția publicului fundamentele modernităţii românești, asociate cu viziunile, lacunele și performanţele sistemelor de învăţământ superior şi de cercetare, dar și cu proiectele succesive de reformă educațională.

PISA, test pe care OECD îl aplică universal

”Școala și-a pierdut prestigiul în societatea noastră și l-a pierdut într-un mod copleșitor, spune prof. Vlăsceanu. Dați-mi voie să invoc o cifră, care să arate cât de mult a putut să coboare școala în societatea noastră. Cele mai prestigioase rapoarte despre educație se bazează pe un test pe care OECD îl aplică universal, în toată lumea, și care se numește PISA. Eu o să ofer câteva date. O primă serie de date se referă la un raport pe care guvernul României, prin Ministerul Educației, l-a solicitat OECD. Să elaboreze un raport despre starea educației din România.

În raportul acesta, care a anticipat desfășurarea programului „România educată”, pe care l-a inițiat președintele României, șeful diviziei de educație al OECD, făcea o declarație surprinzătoare, spunând următorul lucru: Este simptomatic să constați că, în România contemporană, profesorii se auto-apreciază ca fiind excelenți, deci calificativele pe care și le-au acordat la o invitație de autoapreciere erau extrem de pozitive, majoritar superlative. Pe câtă vreme situația școlilor și performanțele elevilor erau universal proaste. Și el mai spune: „Sunteți singurul sistem din lume în care noi constatăm că între auto-aprecierea profesorilor și performanțele elevilor pe care îi educă, există un decalaj atât de mare. Cum profesori excepționali pregătesc elevi mediocri?” Acesta este un prim paradox. Deși se iese din zona paradoxului, care are o doză de potențial în el, și se intră în realitatea cea mai crudă, anume că avem o întâlnire între două persoane, una educată, cealaltă care educă, dar între acestea nu există comunicare și nu se poate stabili niciun fel de echilibru”, a spus prof. Lazăr Vlăsceanu.

Nivel de analfabetism ca înainte de Război

”Celelalte cifre sunt și mai supărătoare, continuă prof. Vlăsceanu. S-a atins nivelul de analfabetism care exista înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, când România era țara din Europa cu cea mai mare proporție de analfabeți, luând în calcul și adulții și tinerii. Aici vorbesc de producția de analfabeți, prin școală. Adică producem diplome, producem elevi care sunt aduși până la nivelul clasei a VIII-a, deci gata să intre, cum se zicea mai demult, la examenul de capacitate din societatea noastră. Și la examenul de capacitate nu intră pentru că ar proba că sunt analfabeți. Ce înseamnă „analfabet”? Nu înseamnă că nu recunoaște literele sau cifrele. Ci înseamnă că recunosc literele, pot să citească un text, dar nu înțeleg nimic din el. În testul PISA al OECD-ului, un elev de 15 ani are un paragraf de citit și i se spune să scoată ideile principale și să repovestească în propriile cuvinte textul pe care l-a citit. 60% dintre elevii noștri de 15 ani nu pot să comită un astfel de exercițiu. Nu pot să aplice calculul elementar pe care îl învață în ciclul primar pentru a face un calcul de rezolvare a unei probleme elementare, o problemă pe care o persoană care a absolvit opt clase ar putea să o rezolve”, a arătat prof. Vlăsceanu.

Este degradant să consideri un cadru didactic ca fiind prestator de servicii

Aceste rezultate ne întorc chiar înainte de acea campanie de alfabetizare de la începuturile comunismului, a întrebat Ionuț Vulpescu?

Lazăr Vlăsceanu: Venirea comunismului a coincis cu o campanie, care a durat vreo 8 ani, de alfabetizare. Persoanele care nu merseseră la școală înainte de începerea comunismului veneau la școală și învățau să scrie și să socotească. Ieșirea din analfabetism a fost una din marile realizări ale perioadei comuniste în domeniul educației. De atunci, s-a insistat foarte mult asupra calității educației. Nu vreau să caracterizez acum educația din perioada comunistă, dar este clar că diferența dintre școala actuală și școala din perioada comunistă este una de proporții, în favoarea școlii din perioada comunistă. Judecarea școlii comuniste se face numai în termeni strict ideologici, care sunt convertiți în formele cele mai simpliste ale modului în care operează ideologia. Adică ideologia are o parte ideatică și o parte de interpretare și concepere a lumii, care este cu totul altceva. Poți să ai idei dintr-o anumită ideologie și interpretări, analize dintr-o altă ideologie. Cum avem noi acum, de exemplu. Avem idei care sunt vânturate prin marile cicluri, fluxuri ale mediei sociale și avem interpretări care sunt tradiționaliste, frizând nu perioada dintre cele două războaie, ci perioade care țin de secolul al XIX-lea. Și este o ideologie recesivă. Noi suntem, ideologic, în recesiune și, ca atare, orice ideologie modernă – comunismul este o ideologie modernă – este privită cu o mefiență proastă.

I.V: Sentimentul este, în ultimii ani, că profesorii sunt, mai degrabă, prestatori de servicii în domeniu educației. Desigur, nu generalizăm, dar mulți dintre ei sunt astfel. Cum s-a ajuns aici? Este totuși o degradare.

L.V: Este o degradare și este trist ce spui. Considerarea unui cadru didactic ca fiind prestator de servicii este degradantă, în sensul că este eludat sensul cel mai profund al educației, care se bazează nu pe darea și preluarea unui bun, oricare ar fi acela, ci pe o comunicare foarte profundă în care mințile noastre comunică, nu vorbele noastre. Vorbele doar intermediază și ajută mințile să poată să intre într-o comunicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel