Data publicării:
Școala de Cavalerie din Târgoviște, într-un proces de conservare și restaurare
Am cerut constructorului să fie foarte atent la păstrarea tuturor detaliilor, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, să putem admira o imagine fidelă a locului care a marcat istoria acestui oraș, precizează Corneliu Ștefan, președintele PSD al Consiliului Județean Dâmbovița.
Lucrările de conservare și restaurare a fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște sunt în plină desfășurare. Sunt prevăzute lucrări de la subsol până la acoperiș, începând de la hidroizolare, termoizolare, refacere instalații electrice și termice, până la conservarea modelelor istorice din pardoseala de mozaic și refacerea finisajelor interioare și exterioare.
Pentru accesul tuturor vizitatorilor la expozițiile de la etaj se va monta și un lift panoramic. Totodată, spațiile verzi din curtea fostei cazărmi militare vor fi reamenajate, iar în zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand, dar și o alveolă pentru parcarea a două autobuze.
Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 22.000.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 8.000.000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile, diferența urmând să fie asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița, a ținut să precizeze Corneliu Ștefan.
În clădire funcionează, în acest moment Muzeul Comunismului. Turiștii pot vedea camerele în care au fost judecați și în care au dormit soții Ceaușescu înainte de execuție, dar și locul în care au fost împuşcaţi.
Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, inaugurată ceremonial abia în 1919 în prezenţa regelui Ferdinand I, fiind una dintre instituţiile reprezentative ale învăţământului militar românesc, care a funcţionat la Târgovişte între 1910 şi 1948. De pe băncile ei vor ieşi o parte din elita cadrelor militare ale ţării, care vor activa în Al Doilea Război Mondial.
Construcţie monumentală, bine proporționată, sobră, cu săli înalte și spațioase, realizată între anii 1907 – 1910, clădirea centrală a Şcolii adăpostea biroul comandantului, sălile de clasă, cazinoul ofițerilor și dormitoarele elevilor.
Pe frontispiciul era inscripționată deviza acestei școli: „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER”, deviză care este vizibilă până în prezent.
În spatele pavilionului central se situau alte construcții necesare cazărmii: clădirile pentru ostași, infirmeria, bucătăria, sala de mese, baia, spălătoria, patru grajduri a câte 84 de cai fiecare, două manejuri, infirmeria de cai, potcovăria, magazii de furaje.
Manejul, având o suprafață de 1000 metri pătrați, dispunea de un acoperiș susținut cu o dantelărie de grinzi, ancore și tiranți metalici. Acesta permitea efectuarea călăriei pe timp nefavorabil. În partea din spate a cazărmii, întinzându-se pe o suprafață de 25 hectare, se afla hipodromul, care dispunea și de o tribună (construită de Societatea Hipică „Târgoviște”, la fel ca și pista de alergări) care permitea spectatorilor să urmărească cursele hipice, săriturile peste obstacole și alte exerciții specifice.
După 1948 spaţiul fostei Şcoli de Cavalerie va rămâne legat de activitatea militară servind drept cazarmă mai multor unităţi militare, până în anul 2003.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News