Data publicării:
SCOȚIA, INDEPENDENȚĂ. Rusia și China, coliziune de interese în problema independenței Scoției
Votul pe care scoțienii urmează să-l dea joi va trimite unde de șoc nu doar în Europa, care se teme că ruperea Regatului Unit va declanșa un domino al secesiunilor, ci și în Rusia și China, aliați tradiționali care așteaptă deznodământuri diferite în chestiunea independenței Scoției.
Poziția Chinei față de mișcările separatiste a devenit foarte clară după ce Rusia a anexat Crimeea, în primăvara acestui an. Oficialii chinezi au transmis atunci că Beijingul "respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei".
De o manieră diplomatică, Beijingul s-a înscris în rândul comunității internaționale, care a condamnat alipirea peninsulei ucrainene la Rusia.
China a demonstrat că repudiază instinctiv mișcările secesioniste, chiar dacă acestea îl favorizează pe principalul său aliat. Teama Beijingului față de astfel de mișcări poartă două nume: Taiwan și Tibet. În jurul celor două regiuni gravitează acute controverse istorice. China insistă că Taiwanul aparține Chinei, dar guvernul insulei pretinde independența. Tibetul a fost anexat de China în 1950, iar etnicii tibetani cer să iasă de sub controlul Republicii Populare Chineze (DC News a scris mai mult despre acest subiect AICI).
Așadar, implicațiile unui vot în favoarea independenței Scoției va avea ecouri puternice la Beijing. Acest lucru reiese și din poziția oficială a guvernului chinez cu privire la problema secesiunii Scoției. În lunia iunie, într-o conferință de presă comună cu premierul britanic David Cameron, prim-ministrul chinez Li Keqiang a declarat că vrea să vadă "un Regat Unit care să fie unit", precizând însă că Beijingul va respecta opțiunea alegătorilor.
Independența Scoției - o perspectivă rusească
La fel ca Beijingul, Moscova privește referendumul din Scoția prin ochelarii propriilor interese.
Pentru a justifica anexarea Crimeei, Rusia a făcut constant referire la Kosovo, care s-a rupt de Serbia în ciuda protestelor Moscovei.
Moscova crede că anexarea Crimeei este similară episodului din 2008, când Kosovo și-a declarat independența. Ea acuză UE de standarde duble pentru că a acceptat secesiunea provinciei Kosovo, dar s-a opus anexării peninsulei Crimeea.
Rusia va avea o nouă armă în arsenalul discursului politic dacă Scoția votează independența. Rușii au început deja să traseze paralele, deși nu pot fi găsiți termeni de comparație între cele două cazuri. Spre deosebire de Crimeea, scoțienii au primit dreptul guvernului londonez pentru organizarea referendumului, fără ca în prealabil "omuleții verzi" să captureze instituții administrative și baze militare.
Iată ce scria site-ul Vocea Rusiei într-un articol din 11 septembrie: "Mai mult, recunoscând dreptul scoţienilor de a se separa, Europa va trebui să accepte rezultatele referendumului din Crimeea, este convins șeful interimar al peninsulei, Serghei Aksionov (...) Potrivit lui Aksionov, poziţia UE cu privire la referendumul din Scoţia arată clar cât de dezvoltată este politica standardelor duble. 'Sunt curios cum se vor comporta ţările europene comparativ cu noi. Vor impune sancţiuni Scoţiei, vor trage sau vor intra cu tancurile în ţară?', a declarat Aksionov.
Scoția independentă, vulnerabilă în fața Rusiei?
Unioniștii au adus în dezbaterea privind independența Scoției și argumentul militar. Partidul Naționalist Scoțian promite că va demilitariza Scoția dacă votul din 18 septembrie va fi unul favorabil secesiunii. Analiștii se tem că asta implică o subminare a rolului deținut de Marea Britanie pe scena mondială, mai ales pentru că naționaliștii scoțieni vor să scape de flota de submarine cu focoase nucleare Trident, staționate la baza Faslane, Scoția.
Business Insider merge mai departe și scrie că independența ar pune în pericol teritoriul scoțian în fața amenințării rusești. Jurnaliștii americani insistă pe gesturile de provocare are forțelor armate rusești la adresa Scoției.
"Concret, submarinele Rusiei se scaldă zilnic în apele Scoției. Vasele Rusiei se apropie de apele scoțiene o dată sau de două ori pe an, suficient de aproape pentru ca Marina Regală să efectueze manevre de răspuns. Iar Rusia are o istorie recentă de aventurism militar, în Ucraina. Deși nu există absolut niciun motiv pentru care Rusia să invadeze Scoția, înlăturarea Tridentului (submarinele cu focoase nucleare - n.r) din apele nordice poate - în teorie - să le dea mână liberă rușilor să facă ce vor acolo", scrie BI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News