Președintele Partidului Social Democrat (SPD) din Germania, Sigmar Gabriel, spune că formațiunea pe care o conduce nu mai revendică un post de comisar european, dar condiționează cedarea poziției în fața CDU de consevarea lui Schulz la șefia Legislativului European.
"SPD va accepta un comisar din partea Uniunii, dacă Martin Schulz va fi ales președinte al Comisei Europene", a declarat Sigmar Gabriel pentru Der Spiegel. "Trebuie să răspundem provocărilor din Europa printr-o axă puternică Juncker - Schulz".
Pirueta social-democraților este surprinzătoare, dar analiștii o interpretează drept temerea lui Schulz de a rămâne fără nicio funcție. În urmă cu doar două zile, SPD invoca necesitatea unui tandem Juncker - Schulz, configurație a puterii în care germanul să ocupe funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, adică să fie, implicit, și comisar din partea Germaniei.
Schulz vrea tandem cu Juncker la șefia UE
Reprezentantul Germaniei în fostul Executiv era Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie.
Sigmar Gabriel a subliniat că social-democrații vor gira un comisar german din partidul lui Merkel doar dacă Schulz va fi ales președinte al Parlamentului European, înainte de numirea luxemburghezului Jean-Claude Juncker la președinția CE.
"Numirea lui Juncker la Comisia Europeană și alegerea lui Schulz ar trebui să fie conectate", a punctat liderul SPD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)