Schimbări pentru șoferii din Sectorul 3! Ce anunț a făcut Primăria
Primăria Sectorului 3 a făcut un anunț în privința parcărilor din Sector.
”Primăria Sectorului 3 informează cetățenii care dețin locuri de parcare de reședință în Sectorul 3 că Poliția Locală a început să îndepărteze însemnele și plăcuțele care indică sau sugerează rezervarea locului de parcare.
Cetățenii posesori ai unui loc de parcare de reședință din Sectorul 3 au avut ca termen pentru îndepărtarea acestora data de 31 octombrie 2022.
Vă reamintim că locurile de parcare de reședință sunt parte a domeniului public, iar amplasarea neautorizată de însemne, construcții, plăcuțe etc. constituie o contravenție și se poate sancționa cu amendă”, a transmis într-un comunicat Primăria Sectorului 3.
Tarif unic de parcare în Bucureşti de 5 lei/oră - proiect de hotărâre în dezbatere publică
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat, vineri, punerea în dezbatere publică a unui proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea HCGMB nr. 517/2019 care să reglementeze mai clar condiţiile de utilizare a parcărilor publice din Bucureşti, propunându-se un tarif unic de 5 lei pe oră, aplicabil în intervalul orar 8,00 - 20,00, de luni până vineri, pentru toate categoriile de utilizatori - persoane fizice şi juridice.
Pentru riverani, abonamentul lunar costă 50 de lei, iar cel anual - 500 de lei, a scris Bujduveanu, pe Facebook. Se propun, totodată, abonamente pentru persoane fizice/persoane juridice şi instituţii publice, în zilele de luni - duminică, în intervalul orar 08,00 - 20, 00, de 25 lei/zi sau 500 lei/lună.
Potrivit viceprimarului Capitalei, maşinile electrice vor beneficia de gratuitate pentru utilizarea locurilor de parcare.
Această prevedere este cuprinsă într-un proiect de hotărâre privind utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti de către autoturismele cu emisii zero (0) de carbon - CO2 înmatriculate în municipiul Bucureşti, precum şi de abrogare a HCGMB nr. 140 din data de 26.05.2016 privind utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti de către autoturisme hibrid şi cele electrice înmatriculare în municipiul Bucureşti, precum şi aprobarea modelului de vignetei de identificare. Citește mai multe AICI
Nicuşor Dan anunţă câştigătorii concursului de proiecte destinat tinerilor regizori
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică seara, câştigătorii primei ediţii a programului 'StarT', lansat de Teatrul Metropolis, cu sprijinul PMB, creat pentru susţinerea şi promovarea tinerilor absolvenţi de teatru.
Este vorba de Celina Niţu cu spectacolul 'În largul mării' de Slawomir Mrozek, spectacolul 'Sunt un criminal şi un tată de familie' de Fabio Rubiano, al lui Alejandro Duran, Monica Stoica - 'Balerinele acvatice' de David Drabek (Monica Stoica) şi Norbert Boda cu al său spectacol 'Un basm urban'. 'Doresc să le mulţumesc tuturor celor care şi-au înscris proiectele, dar şi celor care s-au înscris în baza de date a Teatrului Metropolis, unii dintre ei având ocazia să joace în oricare dintre proiectele câştigătoare. Teatrul va asigura toate costurile, iar repetiţiile vor începe în curând', a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Programul 'StarT' a fost lansat la jumătatea lunii septembrie, cu prilejul împlinirii a 15 ani de activitate a Teatrului Metropolis, având două obiective - un concurs de proiecte destinat tinerilor regizori de teatru şi realizarea unei baze de date cu absolvenţii de Arta Actorului (actori şi actriţe). Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News