Data publicării:

Schimbări climatice. 'BP or not BP?' - Royal Shakespeare Company renunţă la subvenţiile petroliere

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prestigioasa companie de teatru Royal Shakespeare Company (RSC) a anunţat miercuri că renunţă la finanţările oferite de grupul petrolier BP din motive care ţin de 'urgenţa climatică', informează AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Mecenatul BP permitea RSC - companie teatrală britanică, al cărei sediu se află în Stratford-Upon-Avon, oraşul natal al dramaturgului William Shakespeare - să propună bilete de 5 lire sterline (5,6 euro) pentru tinerii spectatori, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, din anul 2013. 'În contextul urgenţei climatice, pe care noi o recunoaştem, tinerii ne spun acum foarte clar că mecenatul BP creează o barieră între ei şi dorinţa lor de a se implica în activităţile RSC. Nu putem să ignorăm acest mesaj', au explicat Gregory Doran, directorul artistic al RSC, şi Catherine Mallyon, directorul executiv al companiei, într-un comunicat. Cei doi manageri au anunţat că au luat 'decizia finală' de a pune capăt colaborării companiei cu BP la sfârşitul anului 2019.

Reprezentanţii BP s-au declarat 'dezamăgiţi şi consternaţi că RSC a decis să pună capăt acestui parteneriat'. Recent, o asociaţie de tineri aflaţi la originea grevelor şcolare pentru a denunţa lipsa de acţiune a autorităţilor în faţa modificărilor climatice (UK Student Climate Network) a transmis RSC o scrisoare publică în care i-a reproşat finanţările primite din partea BP. 'Acest lucru înseamnă că dacă noi, tinerii, vrem să vedem un spectacol în teatrul vostru la un preţ abordabil, trebuie să contribuim la promovarea unei companii care distruge în mod activ viitorul nostru, bulversând clima', au scris tinerii în acel text.

De mai multe luni, artişti şi activişti de mediu protestează faţă de legăturile pe care BP şi alte companii petroliere le au cu diverse instituţii culturale britanice, precum National Portrait Gallery, Royal Opera House şi British Museum. În iunie, actorul Mark Rylance a anunţat că părăseşte RSC pentru a se opune astfel finanţărilor oferite de BP. 'Nu doresc să fiu asociat cu BP, la fel cum nu aş dori să fiu asociat cu un comerciant de arme, cu un vânzător de tutun sau cu orice persoană care distruge intenţionat viaţa persoanelor şi natura', a explicat reputatul actor britanic, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel