Schimbare tratament pacienți. LAWG, către Voiculescu: Economia generată la buget nu trebuie să prevaleze asupra sănătății
O dezbatere a avut loc la Ministerul Sănătății, în 6 aprilie. Subiectul: schimbarea tratamentului biologic de referință cu tratamentul biosimilar și aprobarea unui protocol în acest sens. O astfel de schimbare, din motive non-medicale, ar conduce, în multe cazuri, la o împovărare a bugetului, din cauza eșecului terapeutic.
Asociația LAWG crede că atât terapiile biologice de referință, cât și cele biosimilare, sunt opțiuni terapeutice extrem de valoroase, însă decizia de tratament trebuie evaluată cu atenție de către medicul prescriptor pe baza diagnosticului, a factorilor de prognostic, a răspunsului pacientului la tratament și a expertizei sale medicale, conform unui comunicat de presă.
Totodată Asociația LAWG subliniază că argumentele cu privire la mecanismul de optimizare a costurilor menționate în Referatul de Aprobare sunt nefondate, mai arată sursa citată, în contextul în care există analize comparative ce demonstrează că schimbarea tratamentului biologic de referință cu tratamentul biosimilar din motive non-medicale poate conduce în multe cazuri la o împovărare a bugetului din cauza eșecului terapeutic. Mai mult decât atât, în practică, există situații în care medicamentul biologic de referință are un preț de decontare mai mic decât medicamentul biosimilar relevant și de cele mai multe ori contribuția personală a pacientului este suportată de Deținătorul Autorizației de Punere pe Piață (DAPP).
”Economia generată la buget nu trebuie să prevaleze asupra sănătății”
Asociația LAWG consideră că economia generată la bugetul de stat, argument în sprijinul căruia nu au fost prezentate dovezi solide, nu trebuie să prevaleze asupra sănătății pacientului și a independenței profesionale a medicului.
“Apreciem că această decizie ar putea avea un impact negativ asupra calității vieții acestora și asupra rezultatului clinic, adâncind astfel criza sanitară deja existentă și generând o presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate. Asociația LAWG consideră că măsurile propuse prin proiectul de ordin pot restricționa accesul pe piață al medicamentelor biologice originale. Având în vedere complexitatea tratamentului biologic, schimbarea terapiei necesită un efort susținut pentru a educa și familiariza pacientul cu dispozitivele noi, pentru a evita întreruperea terapiei precum și pentru a realiza un bun management al bolii. În contextul pandemiei, monitorizarea pacienților este deja un proces dificil din cauza accesului limitat al acestora la servicii de sănătate, iar recomandarea de schimbare a terapiei la pacienții stabili nu va face decât să îngreuneze acest proces.” declară Jorge Ruiz Benecke, Președintele Asociatiei Local American Working Group.
LAWG solicită eliminarea articolului 5
Asociația LAWG solicită eliminarea articolului 5 din Proiectul de Ordin.
Proiectul de ordin, publicat pe site-ul Ministerului Sănătății la secțiunea Transparență Decizională la data de 09.03.2021:
Art 5, alin. (4) – ”Pentru continuarea tratamentului specific unei afecțiuni cu medicamentele care se eliberează prin farmaciile comunitare, aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în protocoalele terapeutice, pentru care, la momentul prescrierii, în lista prețurilor de referință aprobată prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, respectiv în lista denumirilor comerciale şi a prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate există atât produsul original biologic de referință cât și produsul/produsele biosimilar/biosimilare a/ale acestuia, se recomandă schimbarea produsului original cu un biosimilar al acestuia, la pacienții cronici, la care tratamentul a fost inițiat cu produsul biologic de referință, care au atins și își mențin obiectivul terapeutic sub tratament, conform criteriilor prevăzute în protocolul terapeutic specific; medicul va prezenta pacientului cea mai bună opțiune pentru acesta atât din punct de vedere medical, cât şi a contribuției personale din prețul medicamentelor și de comun acord cu pacientul va efectua schimbarea numai după obținerea consimțământului informat al acestuia.”
Art 5, alin. (5) – ”În cazul inițierii tratamentului cu medicamente biosimilare la pacienții nou diagnosticați, switch-ul terapeutic pe un alt biosimilar al aceluiași DCI sau pe un alt DCI se va realiza cu respectarea criteriilor de monitorizare prevăzute în protocolul terapeutic specific și ale alin. (3), după caz.”
Art 5, alin. (6) – ”În cazul continuării tratamentului cu medicamente biosimilare, switch-ul terapeutic pe un alt biosimilar al aceluiași DCI sau pe un alt DCI se va realiza cu respectarea criteriilor de monitorizare prevăzute în protocolul terapeutic specific și ale alin. (4), după caz”.
Asociația Local American Working Group / Grupul de Lucru Local American – LAWG este una dintre cele mai importante organizații profesionale din industria farmaceutică din România. Înființată în 2010 de către companiile farmaceutice americane prezente in România, lidere în cercetare și biotehnologie, LAWG promovează constant inovația în sănătate, inclusiv cercetarea medicală și tratamentele de ultimă generație, în beneficiul pacienților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News