Data publicării:

Schimbare pentru pensionari. PNL, proiect privind taloanele de pensie

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ce le pregătește PNL pensionarilor. Proiectul de lege care vizează taloanele de pensie.

Taloanele de pensie vor putea fi transmise în format electronic, de către Casa Naţională de Pensii Publice, la cererea pensionarilor care primesc pensia în cont curent sau cont de card, prevede un proiect depus miercuri la Parlament de 22 de deputaţi liberali. Documentul va avea aceeaşi valoare juridică ca cel livrat în format hârtie şi va fi acceptat de către instituţiile care solicită prezentarea acestuia, arată proiectul care modifică în acest sens legea sistemului unic de pensii publice.

"Casa Naţională de Pensii Publice transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau în cont de card. Transmiterea documentului de informare cu privire la sumele plătite se va face începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card.

"Documentul de informare , în format electronic, este acceptat în relaţia cu toate instituţiile"

Documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis în format electronic produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reşedinţă prin serviciul de corespondenţă standard. Documentul de informare cu privire la sumele plătite, în format electronic, este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile și autorităţile publice. Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic", stabileşte propunerea legislativă.

Conform proiectului, documentul de informare cu privire la sumele plătite, în format electronic, va conţine cel puţin un element de identificare unică.

"Casa Naţională de Pensii Publice va arhiva documentele de informare cu privire la sumele plătite, transmise în format electronic, în conformitate cu prevederile legii Arhivelor Naţionale, în condiţiile tehnice stabilite de legea privind arhivarea documentelor în format electronic", mai prevede proiectul.

Legea intră în vigoare în 90 de zile de la data publicării în monitorul Oficial. Proiectul urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel