Data actualizării:
Data publicării:

Schimbare pentru pensionari. Cine este AVANTAJAT. Raluca Turcan: Ne-am asumat, se lucrează la foc continuu

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto captură video/ Raluca Turcan, despre reforma pensiilor
foto captură video/ Raluca Turcan, despre reforma pensiilor

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit despre pensii, reforma lor și cum vor fi influențate de reformă. 

Alegeri prezidentiale 2024

Pensionarii avantajați de recalculare

”În PNRR, există două componente majore de reformă, pe pensii și salarizare în sistemul public, pentru care se lucrează la minister la foc continuu” a spus Raluca Turcan, într-o conferință de presă. Ministrul a subliniat, cu privire la recalcularea pensiilor, că principiul fundamental e al contributivității: ”dacă intră factori în plus de contributivitate, evident că avantajați în tot acest proces vor fi cei cu pensii mai mici, până-n pensia medie și chiar peste, pentru că acolo au fost mai mulți ani de muncă cu mai mulți ani de contributivitate, care, în perioade diferite de ieșire la pensie, au fost sau n-au fost luați în considerare”. 

Crește stagiul minim de cotizare? Turcan: Niște minciuni

”Nu s-a discutat creșterea vârstei de pensionare, ci opțiunea pentru a rămâne în viața activă, ceea ce este total diferit, opțiune pe care o poți face și acum, dar ai nevoie de acord. Sunt peste 100.000 de oameni peste 65 de ani rămași în activitate și ne-am gândit să lăsăm această opțiune. (...) În privința stagiului de cotizare, este absurd ca cineva să iasă în spațiul public și să vehiculeze creșterea stagiului minim de cotizare de 15 ani, în condițiile în care acum stagiul de cotizare maxim este de 35 de ani. Sunt niște minciuni atât de gogonate încât te întrebi oare cât vor mai putea să le rostogolească în spațiul public.” afirmă Raluca Turcan

Reforma pensiilor, când va fi gata

Despre reforma pensiilor, ministrul Muncii spune că este un proces de durată: ”Nimeni nu-ți face reformă, nicăieri în lumea asta, de azi pe mâine, sau de la o săptămână la alta. Aceste măsuri, inclusiv în documentele către Comisia Europeană, ne-am asumat să le finalizăm undeva spre finalul anului 2022, inclusiv cu adoptarea în Parlament, proces despre care cunoașteți că e posibil să dureze, da? Atunci, în Ministerul Muncii se lucrează la foc continuu și avem întâlniri zilnice”. 

”Pe pensii avem două procese fundamentale: unul tehnic, în care toate dosarele sunt luate, unul câte unul, se iau în calcul toți factorii în plus de contributivitate și se digitalizează informațiile, pregătim varianta legislativă de formulă sustenabilă și pe bază de contributivitate a calculului pensiilor și, ulterior, le comasăm și venim cu proiectul final”, a spus Raluca Turcan. Ea a precizat că pensionarii vor avea o pensie egală cu contribuția, una echitabilă: ”Atât cât ai contribuit la aceeași pregătire, la aceeași specializare, să se reflecte și-n pensie”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel