Data actualizării:
Data publicării:

Schengen. Tomac: Sper ca în iunie, la Consiliul European, să iasă fum alb în ceea ce privește acest dosar

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp

Eugen Tomac a precizat că demersul la Curtea Europeană de Justiție va dura cel puțin un an și jumătate.

Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a fost invitat la Prima News, unde a vorbit despre demersul său la Curtea Europeană de Justiție, după refuzul Austriei de a primi România în Spațiul Schengen, la 8 decembrie 2022.

Liderul PMP și-a exprimat speranța ca în luna iunie să „iasă fum alb“ în ceea ce privește un consens al liderilor europeni. El și-a exprimat speranța ca preşedintele Klaus Iohannis, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și Charles Michel, președintele Consiliului European, vor reuși să-i convingă pe șefii de stat din UE să introducă pe agenda Consiliului European din 9 iunie acest subiect.

„În ceea ce priveşte procedural şi juridic toate lucrurile pe care le-am invocat, tot dosarul pe care l-am pregătit este foarte bine argumentat şi are toate şansele de a reuşi însă evident că durează şi va dura cel mai probabil un an şi jumătate, doi. Îmi pun mari speranţe şi în capacitatea celor care încearcă la această oră să introducă pe agenda Consiliului European din 9 iunie acest subiect”, a punctat Eugen Tomac.

”Altfel, pericolul pe care îl găsim tot mai des în Europa va cuprinde şi România, acela de a le oferi celor care contest proiectul European, identitatea aceasta pe care o construieşte Europa în vremuri de crize (..) să aibă tot mai mulţi aderenţi, pentru că oamenii nu mai suportă, vor argumente, vor fapte. Faptul că nu am avut o viziune, un proiect foarte bine pregătit de a intra în spaţiul Schengen ne-a costat foarte mult”, a mai liderul PMP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel