Data publicării:

Schengen: Raportul din februarie pe justiţie va fi negativ

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
justitie raport MCV
justitie raport MCV

Vești proaste pentru România și Bulgaria din Copenhaga. Raportul din februarie privind progresele realizate cele două țări prin Mecanismului de Cooperare şi Verificare ar urma să fie negativ, împiedicând în continuare aderarea la Schengen, au declarat surse diplomatice din capitala Danemarcei, ţara care deţine preşedinţia UE, scrie Novinite. Raportul interimar pe justiţie, redactat de Secretariatul General al CE, ar urma să fie publicat la începutul lunii februarie.

Agenţiile de presă au citat joi surse neidentificate de pe lângă preşedinţia daneză a UE, potrivit cărora speranţele României şi Bulgariei pentru un deznodământ cât mai rapid al parcursului lor către Schengen vor fi, probabil, năruite.

Joi, miniştrii de interne din cele 27 de state membre UE au avut o întâlnire informală la Copenhaga. Subiectul Schengen nu a fost oficial pe agendă, dar s-ar fi discutat, totuşi, despre obiecţiile pe care Olanda le are la adresa aderării României şi Bulgariei.

România şi Bulgaria voiau să se alăture Schengen în martie 2011 şi au îndeplinit criteriile tehnice pentru aceasta, însă unele ţări - mai întâi Franţa şi Germania, apoi Olanda şi Finlanda au ridicat semne de întrebare, spunând că problemele Bulgariei şi României cu crima organizată şi corupţia compromit securitatea spaţiului de liberă circulaţie.

Atât Sofia, cât şi Bucureştiul au protestat că aderarea la Schengen a fost legată de MCV şi au acuzat că li se impun standarde duble.

Tot joi, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a asigurat pe noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, cu care s-a întâlnit la Bruxelles, că în opinia CE, Schengen şi MCV sunt două chestiuni separate, iar Comisia sprijină deplin aderarea Bulgariei la Schengen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel