Data publicării:
Schemă ajutor. Dăncilă: Începând cu 27 august vor putea fi depuse cererile
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, începând cu data de 27 august, cei interesaţi vor putea depune cererile de acord de finanţare pentru schema de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
'Începând cu 27 august, vor putea fi depuse cererile de acord de finanţare pentru schema de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. După aprobarea în Guvern a modificărilor de îmbunătăţire a acestei scheme de ajutor de stat, au fost elaborate şi aprobate ghidurile ce cuprind informaţii cu privire la modul de completare a documentelor ce urmează a fi depuse, precum şi toate condiţiile ce trebuie îndeplinite, în vederea obţinerii finanţării.
Amintesc principalele modificări aduse schemei de ajutor de stat - diminuarea nivelului minim al investiţiei, de la 10 milioane de euro, la 3 milioane de euro; modificarea mecanismului de depunere a cererilor de finanţare, acestea urmând a fi depuse în sesiune continuă şi simplificarea planului de investiţii aferent proiectului. Ministerul Finanţelor Publice va comunica toate detaliile cu privire la deschiderea acestei scheme', a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern din 2 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News