Data publicării:
Scene șocante în Primăria Iași, după ce s-a dat drept soția viceprimarului
Biroul viceprimarului din Iași, Gabriel Surdu, a fost vizitat de o presupusă soție cu un geamantan după ea, care avea nevoie de chei. În birou era și consiliera locală Anca Preda, al cărui telefon a dispărut odată cu femeia ce se dăduse soția viceprimarului.
Concret, o femeie de 49 de ani a ajuns la Primăria Iași. La intrase, a spus că este soția viceprimarului Gabriel Surdu și că are nevoie să ia o cheie. A urcat fără a fi legitimată și a fost primită în audiență. În biroul viceprimarului era și consiliera locală Anca Preda. Presupusa soție a fost chiar afectuoasă cu viceprimarul, motiv pentru care Gabriel Surdu a bănuit că e vreo rudă îndepărtată. Anca Preda aștepta să aibă o discuție cu viceprimarul, fiind venită pentru un document care avea nevoie de semnătura primarului interimar Mihai Chirică. Consiliera locală avea pe birou telefonul și geanta. Când "soția" a părăsit biroul, a dispărut și telefonul consilierei.
"A venit femeia aceea care a urcat fără să se legitimeze, spunând că e soția mea, care nu a venit niciodată la primarie. Era cu o valiză. A avut o chestie așa ca și cum nu ne-am văzut de mult. Am respins-o ușurel așa, i-am spus să stea liniștită, să lase un contact la secretară. M-am gândit că o fi vreo rudă cu care nu m-am văzut de zeci de ani, n-o mai știu, venită cu valiza de la gară. Anca Preda uitase telefonul pe birou, când s-a întors să-l ia, dispăruse. Am alertat poliția, care au găsit-o în Piata Unirii pe respectiva", a spus viceprimarul pentru bzi.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News