Scenariul generalului Pițu referitor la arestarea lui Putin. Ce s-ar întâmpla dacă mâine ne-am trezi cu el prin România
Cătălin Ranco Pițu, procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost invitat la emisiunea „Culisele Justiției", de pe DC News, unde a vorbit despre punerea sub acuzare a lui Vladimir Putin.
În emisiunea realizată de Laura Duță, Cătălin Ranco Pițu a vorbit despre procurorul Karim Khan de la Curtea de Apel din Haga, cel care a emis mandatul de arestare pentru președintele Rusiei, susținând că Vladimir Putin poate fi judecat doar in Rusia.
„Curtea Penală de la Haga a făcut acuzații clare de crime de război, crime împotriva umanității făcute de Vladimir Putin. Îl avem pe procurorul Karim Khan de la Curtea de Apel din Haga care a emis și mandat de arestare pentru Vladimir Putin. Să explicăm puțin ce înseamnă această procedură. Va fi posibilă arestarea lui Vladimir Putin? Nu este primul dictator care a fost pus sub acuzare. A fost și cel sârb care a ajuns la instanță.”, a spus Laura Duță.
„A ajuns, dar trebuie spus că Slobodan Milošević, după ce a murit, a fost judecat post-mortem și a fost declarat nevinovat. Deși s-a făcut atunci un mare tam-tam, a fost achitat la toate punctele de acuzare și instanța a constatat într-un mod cât se poate de clar că nu se face vinovat de niciun fel de infracțiune care să fi dus la moartea acelor oameni în fosta Iugoslavie.
Revenind la procurorul Khan, l-am cunoscut personal. Este un tip hotărât, foarte competent. Într-adevăr, l-a pus sub acuzare pe Vladimir Putin.”, a spus Cătălin Ranco Pițu.
„S-a grăbit?”, a întrebat Laura Duță.
„Nu s-a grăbit. Evidența este sub ochii noștri, nu este un principiu de drept care spune că notorietatea nu trebuie dovedită, nu se merge pe asta în acel dosar. Acolo sunt administrate probe dintre cele mai serioase, colectate într-un areal uriaș.
Faptul că a fost pus sub acuzare nu înseamnă automat că o să-l vedem în viitorul apropiat, sau chiar și mai îndepărtat, pe Vladimir Putin în boxa acuzațiilor la Haga sau în altă parte.
Personal, mă îndoiesc că se va întâmpla acest lucru pentru că vorbim despre Rusia. Dacă era vorba despre un alt stat, șansele unei arestări efective a liderului erau reale. Aici, la fel de realist văzând lucrurile, nu cred că îl vom vedea pe Vladimir Putin arestat și dus spre judecare în Europa. Însă, văd în viitorul apropiat o variantă în care, pe linie internă, lucrurile se schimbă în Rusia și poate, de ce nu, Vladimir Putin poate fi judecat de o instanță rusă.(...)
Dacă ne trezim accidental cu Vladimir Putin prin București, mâine să spunem, da, el poate fi săltat, numai că acest lucru nu se va întâmpla. Trebuie să privim cu realism lucrurile. Așa cum am spus, văd o eventuală judecare a lui în Rusia, dar nu în altă parte.", a spus Cătălin Ranco Pițu la emisiunea „Culisele Justiției" de pe DC News.
VEZI ȘI: Dosarul morților din Ucraina. Generalul Cătălin Ranco Pițu: Statul român nu poate ignora acest pericol / video https://www.dcnews.ro/dosarul-mortilor-din-ucraina-generalul-catalin-ranco-pitu-statul-roman-nu-poate-ignora-acest-pericol-video_935278.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News