Data publicării:

Scenariul climatic apocaliptic este posibil. Florinela Georgescu, ANM: Pot urma inundații și dezastre

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Vremea
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, a fost invitat în cadrul interviurilor DC News, unde a abordat ipoteza unui potențial scenariu climatic apocaliptic din cauza încălzirii globale.

Directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, a fost invitat în cadrul interviurilor DC News. Au fost atinse mai multe teme legate de evoluția vremii în următorii ani, inclusiv subiectul unui potențial scenariu climatic apocaliptic din cauza încălzirii globale, care poate să devină realitate în următoarele decenii.

"Scenariul este într-adevăr apocaliptic, dar este, până la urmă, ducerea la extrem a unei posibile evoluții a climatului viitor. Această încălzire foarte rapidă, să spunem, cu variabilități naturale ale climatului, dar și cu aportul nostru, contribuția fundamentală a factorului uman, grăbește niște procese naturale care se petreceau în mii, zeci de mii de ani, chiar mai mult. Astfel, noi le grăbim și încep să se întâmple la nivelul deceniilor. Sigur, ne uităm la ce ar însemna consecința cea mai dramatică, anume topirea rapidă a calotei polare. Asta însemnând pătrundere în cantități uriașe de apă, cu salinitate mult mai redusă față de cea a oceanului, cu temperaturi diferite, care ar putea influența curentul golfului, acela aduce în Oceanul Atlantic transportul de aer, de apă caldă înspre regiunile nordice și invers. Consecința este aceea că regiunile nordice, cel puțin cele ale continentului European și Nord-American, ar rămâne doar sub influența aerului foarte rece de la pol", spune Florinela Georgescu.

O componentă deosebit de importantă este adaptarea, la ceea ce ne așteaptă în următoarele decenii

"Nivelul Oceanului Planetar este estimat să crească din două motive. În primul rând, o apă mai caldă ocupă un volum mai mare. Sigur, dacă ne referim la apa din pahar este nesesizabilă diferența, dar la nivelul oceanului planetar o apă mai caldă are, categoric, un volum mai mare, iar pe de altă parte este și această contribuție dinspre topirea calotelor polare. Depinde la ce scenariu ne uităm, dar o încălzire suficient de puternică poate aduce, categoric, și inundarea zonelor litorale și de luncă de la noi. Primele afectate acum la nivel global sunt statele insulare. Unele dintre ele deja se află la limita nivelului mării și zonele foarte joase dinspre partea de vest a Europei. O componentă deosebit de importantă este adaptarea, la ceea ce ne așteaptă în următoarele decenii, pentru că lupta cu încălzirea globală este una grea. În contextul actual pare că dă un pas înapoi, în opinia mea. Categoric, se fac eforturi în acest sens, însă în aceeași măsură trebuie să acceptăm că lucrurile se petrec. Adică, deocamdată acțiunea noastră nu este suficientă pentru a opri complet acest proces și este deja momentul să ne adaptăm. Eu cred că deja o facem", mai afirmă directorul executiv ANM, Florinela Georgescu.

VEZI TOT INTERVIUL AICI: 

                                     

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel