Scenariu din PSD. Victor Ponta, în dosarul "Microsoft", fumigenă pentru decizia ÎCCJ în cazul lui Klaus Iohannis
Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, lansează un scenariu în legătură cu informația vehiculată în spațiul public, marți, care anunța că premierul Victor Ponta apare în dosarul Microsoft, invocat fiind de un martor.
Anunțul DNa prin "care se confirmă că premierul Victor Ponta nu are nici o calitate în dosarul Microsoft, nici de suspect, nici de inculpat, demonstrează că ceea ce am văzut ieri promovat de o anumită parte a mass-media n-a fost nimic mai mult decât o înscenare de presă, o fumigenă electorală. S-a încercat astfel acoperirea deciziei ÎCCJ în cazul lui Klaus Iohannis și totodată afectarea imaginii publice a primului-ministru", susține Lia Olguța Vasilescu.
Primarul Craiovei adaugă că "acesta este încă un motiv pentru care românii nu trebuie să lase regimul Băsescu să continue și după 16 noiembrie. Folosirea dosarelor penale în campania electorală şi inventarea unor astfel de povești demonstrează disperarea oamenilor lui Băsescu, care simt că sfârșitul este aproape. Îmi doresc să avem o campanie electorală curată, fără dosare, însă modul în care aceasta a început nu-mi dă mari speranțe că acest lucru se va întâmpla'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News