
„Mâine (n.r. marți, 28 septembrie), avem decizia CCR. Indiferent care este, dacă nu există conflict, imediat intră pe ordinea de zi moțiunea. Tot PSD va vota această moțiune. Dacă există conflict, imediat după decizia CCR, o să solicit colegilor mei ca mâine să depunem moțiunea PSD, care este pregătită. Avem semnăturile, avem textul”, a spus Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.
„O să cerem joi citirea moțiunii, iar luni, cel târziu, să avem votul”, a mai spus Marcel Ciolacu, care așteaptă decizia CCR.
De asemenea, Marcel Ciolacu a mai spus că PSD vrea alegeri anticipate și nu va vota un guvern minoritar PNL.
CCR a hotărât să dezbată sesizarea premierului Florin Cîțu despre moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR pe 28 septembrie, la trei zile după Congresul PNL, în care Cîțu a câștigat în fața lui Orban.
Despre sesizarea la CCR
Amintim că prim-ministrul a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă", întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu "încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie".
„În opinia noastră, există un conflict în sensul articolului 146 litera e) din Constituţie, întrucât Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis Guvernului României o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie, ceea ce se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi care a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. Astfel, în prezenta cerere, solicităm instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului", se explică în sesizare.
Potrivit documentului, „Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură".
Aceste aspecte sunt de natură să creeze o situaţie juridică conflictuală generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură, cu consecinţe "grave" asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice, susţine Executivul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă