Data publicării:

Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea pornesc la cules de trufe

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Chefii fără limite ajung în Meteora.

Alegeri prezidentiale 2024

Luni, de la ora 20.30, Chefii fără limite pornesc în cea de-a cincea etapă, în superbul ținut al Meteorei. Ajunși la jumătatea drumului pe care îl au de parcurs prin Grecia, atât concurenții, cât și chefii devin tot mai tensionați și dornici de a-și păstra echipele intacte și a de pune mâna pe mult râvnitele imunități. Fiecare misiune are o greutate tot mai mare pentru că orice avantaj este extrem de important în lupta finală. 

Misiunea care deschide cea de-a cincea etapă este aparent simplă, dar plină de surprize. Chef Bontea, Chef Dumitrescu și Chef Scărlătescu trebuie să găsească alături de concurenții lor diverse tipuri de ciuperci specifice locului, iar în final să plece la căutat de trufe, alături de niște câini special antrenați pentru asta.

Tot în această etapă, telespectatorii vor afla și vor vedea cum se fac kokoretsi, niște cârnați specifici zonei, din intestine de capră sau oaie, vor cunoaște diferite tipuri de paste care se gătesc în zonă și vor fi surprinși de clienții ce vin la jurizare. 

După o ultimă probă individuală plină de surprize, când Vlad a decis să plece acasă, iar Daniela a fost salvată de Chef Dumitrescu, situația pe echipe stă în felul următor – Chef Bontea mai are 5 concurenți, Chef Dumitrescu are 6 concurenți, iar Chef Scărlătescu luptă cu 4 concurenți în echipă. Ce surprize va aduce această nouă etapă, telespectatorii vor vedea luni, marți și miercuri de la ora 20.30, la Antena 1. 

Florin Dumitrescu, despre „Chefi fără limite”: Ce facem aici se duce în zona Stăpânul Inelelor sau Urzeala Tronurilor

Producția impresionantă a acestui show filmat în Grecia a implicat mobilizarea a mai mult de 200 de oameni în spatele camerelor de filmare, ceea ce l-a făcut pe chef Florin Dumitrescu să compare Chefi fără limite cu două dintre cele mai de succes producții cinematografice de-a lungul timpului.

„În momentul în care trăiesc fiecare zi de filmare pe set îmi imaginez că ce facem noi aici se duce un pic într-o extremă de cinematografie de genul Stăpânul Inelelor sau Urzeala Tronurilor. Suntem în jur de 200 de oameni, dacă nu chiar mai mulți. Ceea ce facem noi aici este mult mai mult decât televiziune din punctul meu de vedere. Este o muncă imensă în spate. Sunt atât de multe lucruri de gândit, de pus cap la cap, de organizat, iar cine este în spatele acestei operațiuni este de-a dreptul incredibil! Cred că dacă aș învăța să organizez o producție de genul acesta aș fi un chef și mai bun”, a mărturisit juratul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel