Data actualizării:
Data publicării:

Scăpăm de dosarul cu șină și copiile xerox. Legea inițiată de PNL va intra în vigoare

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Ron Lach)

Legea pentru simplificarea procedurilor administrației publice, inițiată de PNL, a fost votată de Camera Deputaților și va intra în vigoare.

"Instituțiile publice din România nu vor mai solicita contribuabililor dosare cu șină sau orice alte obiecte de papetărie pentru furnizarea unui serviciu public și vor fi obligate să ofere metode alternative de plată, precum plata cu cardul sau online. Potrivit aceleiași noi legi inițiate de deputați ai PNL, cetățenii nu vor mai fi obligați să furnizeze copii legalizate ale actelor, acestea urmând să fie atestate ca fiind conforme de către funcționar.

De asemenea, instituțiile publice vor pune gratuit la dispoziția cetățenilor formularele tipizate, atât în format fizic, cât și electronic și vor fi obligate să accepte documentele care au fost semnate electronic. Totodată, instituțiile care solicită copii pe hârtie vor achita costurile fotocopierii acestora.În plus, comunicarea cu cetățenii prin mijloace electronice, acolo unde se poate, va înlocui mersul la ghișeu.Legea pentru simplificarea procedurilor administrației publice, inițiată de deputați ai PNL, a fost votată de Camera Deputaților, ca for decizional și va intra în vigoare în 180 de zile", a transmis Ionuț Stroe pe Facebook.

Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care este eliminat dosarul cu șină.

Iată principalele prevederi:

Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie;

Prevederile se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice;

Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot percepe taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor prevăzute mai sus.

Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligaţia de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe pagina de internet proprie, cât şi pe punctul de contact unic electronic, definit de Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea şi funcţionarea Punctului de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării în format electronic de către beneficiar.

Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

Toate instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligaţia să publice o adresă de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitate, pe punctul de contact unic electronic şi pe pagina proprie de internet.

Fiecare instituţie publică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale sau locale, precum şi persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, este obligată să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.

Se interzice instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel