Data actualizării:
Data publicării:

Scandalul ”Partygate” din guvernul britanic se încheie cu peste 100 de amenzi și nicio altă măsură

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp

Scandalul petrecerilor guvernului britanic din pandemie s-a încheiat cu peste 100 de amenzi și nicio altă măsură împotriva lui Johnson sau a altor oficiali. 

Poliția britanică și-a încheiat investigația privind petrecerile care au încălcat reglementările anti-COVID din Downing Street, în urma cărora 83 de persoane au primit în total 126 de amenzi. Ancheta care a durat aproape 4 luni s-a soldat deja cu amendarea lui Boris Johnson, a soției sale Carrie și a cancelarului Rishi Sunak, scrie Mediafax. 

Downing Street a declarat, în urma încheierii anchetei, că premierului i s-a spus că nu vor fi luate alte măsuri împotriva sa.
Totodată, Sky News scrie că soția premierului britanic, Carrie Johnson, a fost, de asemenea, informată că nu vor fi luate alte măsuri împotriva ei.

Secretarul de stat pentru afacerile poliției, Kit Malthouse, le-a declarat reporterilor: „Prim-ministrul și-a cerut scuze, evident, pentru incidentul cu tortul aniversar. Sper că acum putem trece mai departe pentru a ne ocupa cu adevărat de unele dintre problemele importante cu care se confruntă țara".

Dar liderul laburist Sir Keir Starmer, care a cerut demisia lui Johnson, a declarat că investigația a arătat „încălcarea legii la scară industrială în Downing Street... care reflectă o cultură, iar premierul stabilește cultura".

O echipă de 12 detectivi s-a ocupat de cazul din Downing Street

Poliția a declarat că o echipă de 12 detectivi a cercetat 345 de documente, inclusiv e-mailuri și declarații ale martorilor, 510 imagini și 204 chestionare în ceea ce a descris ca fiind o investigație „atentă și minuțioasă".

Detectivii nu au dezvăluit public identitatea persoanelor amendate. Se știe că printre acestea se află și fosta șefă a departamentului de etică al guvernului, Helen MacNamara, care și-a cerut scuze pentru o „eroare de judecată". Poliția a precizat că 28 de persoane au primit între două și cinci notificări de amenzi.

Downing Street a declarat că Johnson va vorbi „mai în detaliu" despre scandal după ce va fi publicat raportul complet.

De ancheta Poliției au fost vizate 12 petreceri, petrecute în 2020 şi 2021, când britanicii erau supuși unor restricții drastice în lupta împotriva COVID-19. Raportul inițial despre petrecerile organizate în pandemie la Downing Street a scos la iveală „erori de leadership şi de judecată", iar Boris Johnson și-a cerut scuze în Parlament, dar a exclus demisia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel