Data actualizării:
Data publicării:

SCANDALUL OFIȚERULUI ACOPERIT: Trei întrebări cheie după intervenția lui Teodor Meleșcanu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Directorul Serviciului de Informații Externe, Teodor Meleșcanu, a dezvăluit că președintele Traian Băsescu a cerut "lista" ofițerilor acoperiți ai SIE, dar a fost refuzat. Afirmațiile lui Meleșcanu nu sunt revelatoare, ci mai degrabă nasc o nouă serie de întrebări la care pot răspunde doar șefii serviciilor și președintele Băsescu.

În primul rând, formula "listă a ofițerilor acoperiți" pare neverosimilă. Este greu de crezut că numele tuturor ofițerilor acoperiți, aspect care merită cu prisosință eticheta de "secret", sunt cuprinse pe o listă fluturată din mână în mână. Generalul Pavel Abraham atrăgea recent atenția că  "ofiţerii acoperiţi au nume de serviciu diferite, iar acestea se schimbă periodic. Vreau să vă spun că există ofiţeri acoperiţi care au act de identitate şi diplomă de studii. Sunt reguli în care nici şefii unităţii nu cunosc toţi ofițerii acoperiţi, pot fi şi şefi şi nici chiar şeful SRI nu cunoaşte toţi ofiţerii acoperiţi".

OFIȚER ACOPERIT. Meleșcanu, șef SIE: Băsescu a cerut lista ofițerilor acoperiți. L-am refuzat

 

1. Prima întrebare la care ar trebui să răspundă Meleșcanu, după intervenția de vineri, este "când?". Șeful SIE nu a făcut o astfel de precizare și nu a primit o întrebare în acest sens. În ce moment i-a cerut președintele "lista" ofițerilor acoperiți? Cândva în primul mandat? În al doilea? După 9 septembrie 2014, când președintele lansase deja public avertismentul că va devoala identitatea unui spion?

2. În aceeași intervenție, Teodor Meleșcanu a atins nu doar subiectul ofițerului acoperit, ci și pe cel al unei eventuale candidaturi a sa la alegerile prezidențiale. Fostul membru PNL a spus că luni anunță dacă va candida sau nu la Președinție, precizând că are o problemă cu semnăturile. Șeful SIE a lansat primul "teasing" legat de posibila sa candidatură în aprilie, când a spus că așteaptă "o ofertă". Declarația a fost criticată de președintele Băsescu, care i-a cerut să demisioneze dacă intenționează să-l succeadă la Cotroceni.

Disponibilitatea politică afișată de Meleșcanu, pe care a reiterat-o în alte ieșiri publice, este nefericită și poate arunca suspiciuni politice asupra declarațiilor sale. Există o conexiune între dezvăluirea despre solicitarea lui Băsescu privind ofițerii acoperiți și aspirațiile politice ale șefului SIE? Criticii îi pot reproșa lui Meleșcanu că i-a dat o lovitură lui Traian Băsescu pentru a crea pagube în tabăra politică a unui potențial contracandidat susținut de Băsescu: Elena Udrea.

3. Traian Băsescu a precizat în interviul acordat miercuri la TVR 1 că nu a primit date despre identitatea unui ofițer acoperit de la serviciile secrete. La rândul său, Teodor Meleșcanu a subliniat că serviciile nu i-au furnizat președintelui astfel de date. De unde știe președintele Băsescu identitatea unui ofițer acoperit? Pe ce canale a aflat? Cum i-a parvenit informația? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel