Scandalul de la CECCAR, o alarmă FALSĂ. Cine se teme de invocata sechestrare a 45 de milioane de euro. FURTUNĂ în breasla experților contabili
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto pexels Mikhail Nilov
foto pexels Mikhail Nilov
Scandalul de la CECCAR a răsunat în presă în mod superficial și departe de adevăr.  

La finalul lunii martie, un ziar online a fost rapid preluat de multe redacții. Subiectul nu era o bombă de presă, după cum scrie Jurnalul. Chiar fi fost de natura unor articol cu un (P) ascuns, în sensul de publicitar. Dar ce ”vindea” articolul? O manevră care s-ar pune la cale în Parlament, în complicitate cu Ministerul Finanțelor, pentru a ”fura” patrimoniul organizației experților contabili ai țării, notează sursa citată. 

Jurnalistul Dan Constantin scrie, după ce a căutat să înțeleagă furtuna dintr-o breaslă caracterizată tocmai prin corectitudine și ordine: ”Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) funcționează ca o entitate de interes public după o lege din 1994, care a suferit în timp mai multe schimbări pentru a pune de acord rigorile profesiei cu evoluțiile din mecanismul economic și normele juridice specifice contabilității. Nu am găsit în arhive opinii, materiale de presă, proteste publice pe care să le fi provocat numeroasele modificări ale cadrului legislativ care ordonează activitatea de contabilitate.”

O alarmă falsă

Dar cine a mișcat ”mușuroiul” fiind necesară convocarea alegerilor pentru conducerea CECCAR după un an de la ultimele alegeri? 

”Campania de presă (...) pedalează pe o ”sechestrare a patrimoniului” de 45 milioane euro, agonisit de corpul experților de când au avut mână liberă să se organizeze independent. Citind și răscitind propunerile legislative incriminate și amendamentele la proiect vezi că este o alarmă falsă, deoarece nu există nici o prevedere prin care să se preia patrimoniul CECCAR de Ministerul Finanțelor. Deci este un fake news pentru a produce emoție în cadrul ”Corpului” și zâzanie politică. Nu este vorba de nici o ”sechestrare” sau o ”naționalizare”, ci de o trecere în administrare a patrimoniului spre filialele care vor avea personalitate juridică. Când cerem descentralizare și dorim să asigurăm o independență a deciziilor de la conducerea centralizată spre membrii CECCAR, de ce ne opunem public, cu vehemență, introducerii principiului în practică? Totul ”miroase” a frică de pierdere a  privilegiilor conducerii centralizate, a renunțării la reguli discreționare și la lipsa de transparență în gestionarea patrimoniului. Nici o rezoluție impusă după sistemul ”Congresul XIV” sub imperiul unor false argumente nu poate ascunde nemulțumirile membrilor CECCAR (organizația are 30.000 de membri), care pot fi manevrați cu informații false sau supuși presiunii cercetării disciplinare dacă au opinii diferite față de baronii din cercul de putere al președintelui.” notează jurnalistul. 

Deși, conform sursei citate, s-a speculat că PSD și PNL ar fi în spatele manevrei de subjugare a experților contabili, promovarea vine de la parlamentari USR și UDMR. De asemenea, jurnalistul mai notează că nu este vorba despre pierderea independenței, ci de o supraveghere publică a unui corp profesional cu activități cu implicații economice și juridice pentru stabilitatea statului. Prin urmare, consideră inițiativa legislativă de bună credință și fără scopuri ascunse, ba chiar apreciind-o ca fiind o ”democratizare și descentralizare a unui domeniu de strictă specializare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel